Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Pe aripi de septembrie, în culori și miresme de toamnă bogată și darnică, şcolile îşi deschid luni larg porţile. 36.792 de elevi din Caraş-Severin încep un nou an şcolar!

În ce condiţii începe noul an şcolar în Caraş-Severin? Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar, în judeţ funcționează 128 de unități de învățământ cu personalitate juridică, 274 de unități de învățământ arondate, 9 unități conexe pentru activități extracurriculare (5 unități conexe cu personalitate juridică și 4 unități conexe arondate). În total, conform ISJ, rețeaua școlară a județului Caraș-Severin, pentru anul școlar 2023-2024, însumează un număr de 402 unități de învățământ, dintre care 6 unități de învățământ particular, la care se adaugă Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și CJARE Caraș-Severin (cu 2 structuri arondate), în total, 407. Numărul total de clase este de 1950, cu 36.792 elevi înscriși pentru anul școlar 2023-2024. La nivelul lunii august existau, în județul Caraș-Severin, 4298 de posturi didactice, didactice auxiliare și nedidactice. „Din 3178,7 posturi didactice erau, în 8 septembrie, neocupate 163 coduri de post, ceea ce reprezintă aproximativ 49 de cadre didactice (în aplicația informatică se lucrează în continuare existând propuneri din partea directorilor unităților școlare de ocupare a acestor ore).“, a declarat Ion Moatăr, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin.

Fără autorizaţie sanitară de funcţionare sunt următoarele unităţi şcolare: Școala Gimnazială Fizeș, structură a Școlii Profesionale Berzovia (clădire în construcție, elevii sunt relocați la Școala Primară Gherteniș care are ASF); Grădinița PN Fizeș, structură a Școlii Profesionale Berzovia (activitatea se desfășoară în container școlar până la finalizarea construcției); Școala Primară Cîrnecea, structură a Școlii Gimnaziale Ticvaniu Mare (cuprinsă în proiect de reabilitare prin PNDL 2, dar lucrările nu sunt demarate); Școala Primară Secășeni, structură a Școlii Gimnaziale Ticvaniu Mare (cuprinsă în proiect de reabilitare prin PNDL 2, dar lucrările nu sunt demarate); Grădinița PN Cîrnecea, structură a Școlii Gimnaziale Ticvaniu Mare (cuprinsă în proiect de reabilitare prin PNDL 2, dar lucrările nu sunt demarate); Grădinița PN Secășeni, structură a Școlii Gimnaziale Ticvaniu Mare (cuprinsă în proiect de reabilitare prin PNDL 2, dar lucrările nu sunt demarate); Grădinița PN Berliște, structură a Școlii Gimnaziale Berliște (cuprinsă în proiect de reabilitare prin PNDL 2, dar lucrările nu sunt finalizate); Grădinița PN Milcoveni, structură a Școlii Gimnaziale Berliște (dosar depus la DSP).

În ceea ce priveşte autorizaţia de securitate la incendiu, 60 de clădiri au acest aviz, numărul de clădiri în care se desfășoară activitatea școlară fără deținerea autorizației de securitate la incendiu fiind de 21. 122 de clădiri sunt echipate cu hidranți interiori/exteriori de incendiu, iar 46 sunt echipate cu instalații și sisteme de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu. În judeţ sunt şi școli care au asigurat iluminatul de securitate pentru evacuare, respectiv pentru 281 de clădiri.

Pentru transportul elevilor, numărul total de microbuze şcolare este de 119, din care funcţionale sunt 110. Pentru acest an şcolar, manualele noi au sosit în depozitul de manuale în proporție de 70% și au fost distribuite unităților de învățământ din judeţ, ne-a mai precizat Ion Moatăr.

JCS-Nicoleta Moraru