Caraş-Severin, Romania

PLUGOVA – În această după-amiază, pe DN6, în apropiere de Plugova, s-a produs un accident rutier între două autotrenuri. În urma impactului, două victime au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenția pompierilor și a cadrelor medicale!

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, la locul accidentului s-au deplasat pompierii de la Punctul de Lucru Băile Herculane al ISU, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, și cei de la Detașamentul Caransebeș, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, au răspuns apelului la 112 două ambulanțe SAJ, dar și elicopterul SMURD de la Punctul de Operare Aeromedicală de la Caransebeş.

Traficul rutier a fost blocat pe DN 6, coloana de mașini ajungând până la Mehadia.

Potrivit Poliției județului, în timp ce un bărbat de 56 de ani, cetățean bulgar, conducea un ansamblu de vehicule, pe DN 6, din direcția Orșova către Caransebeș, la km 393, în localitatea Plugova, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu alt TIR înmatriculat în Polonia, condus de un cetățean ucrainean, care circula în direcția opusă. În urma accidentului a rezultat decesul cetățeanului bulgar și vătămarea corporală a celuilalt conducător auto care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, stabilindu-se că nu a consumat băuturi alcoolice. În acest moment traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri, urmând a se finaliza cercetarea la fața locului și a se acționa pentru ridicarea ansamblurilor de vehicule și redeschiderea circulației rutiere.

JCS-A.M.