CARAȘ-SEVERIN – Aceasta e decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor privind modernizarea Lotului 6 – PO Nou Poarta – Caransebeș!
Procedura inițiată de Compania Națională de Căi Ferate „CFR“ SA, în 24 mai, vizând achiziția proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș – Lot 6: Cap X PO Nou Poarta – Caransebeș”, a fost contestată în 2 iulie, de către ITINERA SpA. Apreciind ca fiind nesatisfăcătoare răspunsurile primite de la CFR în urma „Solicitării de clarificări nr. 11“ ce conținea 91 de întrebări (care, cu alte 126, din solicitările 1-10 depuse de alte firme, au însumat 217 nelămuriri), firma italiană solicita suspendarea procedurii de atribuire, anularea răspunsurilor CFR și emiterea altora clare și complete. Chiar dacă CNSC a admis doar în parte contestația italienilor, ea „obligă autoritatea contractantă să pună în concordanță“ unele răspunsuri cu întrebările, în termen de 15 zile.
O primă consecință a neclarităților și neconcordanțelor o reprezintă prelungirea termenelor procedurii. Astfel, dacă în 3 iulie CFR a anunțat decalarea termenului limită de depunere a ofertelor pentru contractul estimat la 2,2-2,6 mld. lei până în 22 iulie, pentru ca apoi să revină și să-l amâne pentru 5 august, noul termen, valabil în momentul de față, este 26 august.
Implementarea proiectului intitulat „Proiectare şi execuție lucrări aferente obiectivului de investiţii «Reabilitarea liniei feroviare Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean»” din care face parte și Lotul 6, Cap X PO Nou Poarta – Caransebeș (37,16 km) vizează, printre altele, îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 și 160 km/h, modernizarea instalațiilor de electrificare, mărirea capacității de tranzit, modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare precum și reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare.
JCS-Walter Fleck