CARANSEBEȘ – Până să se apuce italienii de la fosta Astaldi de proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe tronsonul de cale ferată Caransebeș-Lugoj și pentru că în joc sunt bani mulți, e nevoie ca aceștia să fie sfătuiți și supravegheați de cineva!
Așa că CFR SA a scos la licitație consultanța și supervizarea proiectării și execuției lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”: LOT 1 Caransebeș – Lugoj. Norocoasa firmă care va sta cu ochii pe italieni va primi 16.528.104,66 lei fără TVA.
Potrivit anunțului de pe SEAP, contractantul/supervizorul va urmări ca proiectul tehnic să fie elaborat conform regulamentelor legale în vigoare, iar în cadrul serviciului de consultanţă și supervizare în domeniul managementului execuţiei şi pentru verificarea execuţiei lucrărilor de construcţii și instalaţii aferente obiectivului, contractantul va desfăşura activităţi de coordonare, consultanță și supervizare. CFR SA așteaptă ofertele sau cererile de participare până în 17 august 2022, ora 15:00.
Reamintim că Asocierea WEBUILD SPA (fosta ASTALDI) – SALCEF SPA va primi aproape 1,36 miliarde de lei fără TVA, adică aproape 280 de milioane de euro, pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare pe secțiunea Caransebeș-Lugoj, investiția fiind asigurată prin Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), Componenta 4 – Transport sustenabil. Unul din rezultatele acestui proiect de modernizare ar trebui să fie acela că trenurile vor circula cu până la 160 km/h pe tronsonul Caransebeș-Lugoj!
JCS-N.C.