Cel mai nou post de jandarmi montan, pe Muntele Mic - Caon.ro
Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Zona de munte a judeţului are un nou post de jandarmi montan!

„De o perioadă relativ scurtă, pe Muntele Mic a fost înfiinţat un post de jandarmi montan, ce are ca zonă de responsabilitate staţiunea Muntele Mic şi traseele turistice din această zonă. Cel mai nou post de jandarmi montan din Caraş-Severin este dotat cu o autospecială Duster cu şenile, o autospecială care va creşte operativitatea efectivelor postului atunci când vor acorda sprijin turiştilor care vor avea nevoie. Practic, se vor putea deplasa mult mai repede pe teren accidentat, fie cu zăpadă, fie chiar şi cu noroi“, informează Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni.

Acesta a precizat şi care sunt principalele direcţii de activitate ale structurii recent înfiinţate: „Ca şi atribuţii principale ale postului, putem enumera: menţinerea ordinii publice în staţiune şi pe traseele turistice, menţinerea ordinii publice pe pârtiile de schi, sanie şi în celelalte zone de agrement, căutarea şi descoperirea persoanelor aflate în dificultate în zona montană, şi nu în ultimul rând intervenţia operativă pentru soluţionarea apelurilor primite prin sistemul unic de urgenţă 112“.

Postul de Jandarmi Montan Muntele Mic a fost înființat printr-un ordin din luna august 2020 al fostului ministru al Afacerilor Interne, Marcel Vela, care spunea atunci că „e un gest firesc după declararea stațiunii Muntele Mic de interes național”.

În ultimii doi ani, prin 112, au fost sesizate pe Muntele Mic 97 de evenimente, din care 13 persoane rătăcite, în timp ce la Poiana Mărului, tot prin numărul unic de urgență, au fost semnalate 103 situații care au necesitat intervenția forțelor de ordine, din care patru persoane rătăcite.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu