Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – ….s-a discutat în Comisia de Dialog Social a judeţului ca prefaţă la capitolul Diverse!

Comisia de Dialog Social nu şi-ar mai merita această titulatură dacă nu ar reprezenta cadrul propice iniţierii şi purtării unui dialog între partenerii sociali. Un astfel de dialog a avut loc în cadrul şedinţei din luna mai a comisiei, pornind de la considerentul că informarea prezentată de şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Doru Cozma, putea să cuprindă şi un clasament al datornicilor. „În toate ţările lumii, Fiscul e cea mai urâtă şi cea mai temută instituţie, în timp ce la noi, e… foarte elegantă. Materialul e sintetic şi analitic, dar nu prea ne-a spus nimic. Nici presa n-are ce să scrie!“, a deschis dialogul preşedintele filialei judeţene a Confederaţiei Patronatului Român, Dumitru Micu. După cum avea să reiasă la finalul dialogului, voia să obţină public confirmarea faptului că AquaCaraş nu şi-a plătit obligaţiile. Şi a obţinut-o!

Din dialog am desprins însă şi alte câteva informaţii care, chiar dacă nu conţin cifre, pot reprezenta subiecte de interes, dialog şi dezbatere pentru cititorii noştri. De pildă, că Spitalul de Urgenţă din Reşiţa şi-a achitat întotdeauna obligaţiile fiscale, spre deosebire de „spitalul tipic care nu achită“, cel de la Oraviţa, cu arierate la bugetul de stat de ordinul milioanelor. E vorba despre un caz aparte, devenit special după închiderea secţiei de la Marila, utilă în atragerea unor sume mai mari de la Casa Judeţeană de Sănătate. De altfel, potrivit lui Cozma, de la începutul anului au început şi instituţiile publice să nu-şi mai plătească obligaţiile către stat, anume „primării, arondate structurilor noastre din Bozovici, Moldova şi Băile Herculane“.

Prefectul Ioan Dragomir s-a interesat de valorificarea bunurilor executate silit, ale căror anunţuri de scoatere la licitaţie ocupă spaţii generoase în presă încât „le pot citi şi bătrânii, chiar şi fără ochelari“. „Ca pondere, valoarea bunurilor mobile şi imobile reprezintă un cuantum foarte redus!“, i-a răspuns Cozma, indicând un procent de 0,64% din totalul încasărilor din executare silită. Există deficienţe legate de evaluarea bunurilor, în sensul că din 35 de astfel solicitări nu s-a efectuat nici una până în prezent, ceea ce a dus la rezilierea contractului cu evaluatorul din Arad. Cum toţi cei interesaţi de licitaţii o aşteaptă pe cea cu numărul patru, cu ultima reducere de preţ, AJFP a reuşit să vândă, recent, un microbuz cu 6.000 de lei şi un teren agricol de 400 mp, la Brebu, cu 550 de lei (!?). În consecinţă, cea mai eficientă măsură de executare a rămas somaţia, cu rezultate în 54,77% din cazuri, urmată cu 42,89% de poprirea asupra disponibilităţilor din conturile bancare.

Revenind la cifre şi la încasările la buget, perspectiva pentru luna mai este „undeva pe la 90%“, nu foarte bună în condiţiile în care planul e foarte mare la nivelul ţării. Cum a fost însă alcătuit acest program de încasări şi în baza căror estimări sunt alte subiecte, pentru un alt dialog.

JCS-Walter Fleck