CARAȘ-SEVERIN – În materie de căi ferate, nimic, asigură Ministerul Transporturilor, deși pentru câtorva tronsoane a fost retrasă finanțarea!
Lotul 1 Caransebeș-Lugoj al CF Arad – Timișoara – Caransebeș a fost scos din PNRR, împreună cu loturile sale surori: 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj D și 4 Ronaț Triaj D – Arad. În continuare va rămâne finanțat, în schimb, Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, unde lucrările executate de FCC Construccion (Spania) au ajuns la un stadiu fizic de 33,99%.
„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanțare din bugetul de stat. Mai mult, ajustările financiare necesare – determinate de creșterile de prețuri la materialele de construcție, energie și carburant – vor fi acoperite din fonduri europene, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 64/2022.“, potrivit comunicatului dat publicității marți de MTI. România nu doar că nu pierde vreun euro, dar nici nu va trebui să returneze vreo sumă deja cheltuită, în cazul proiectelor excluse parțial sau total din PNRR. Ar fi fost vorba doar de 2,3 miliarde de euro investiți până în prezent în proiectele deja finalizate sau aflate în stadiu avansat de execuție.
N-a fost cazul celor tronsoane menționate, deoarece Lotul 1 Caransebeș – Lugoj a ajuns la un stadiu fizic de 1,10%, Lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj D de 10,27%, iar Lotul 4 Ronaț Triaj D – Arad de 15,60%, potrivit ultimei monitorizări a CFR SA. Proiectele excluse vor fi continuate și finalizate prin Programul Transport 2021–2027 sau din alte surse europene, convenite împreună cu Comisia Europeană.
JCS-Walter Fleck