Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Mai mulţi cărăşeni au fost nevoiţi să stea la coadă timp de ore bune, din cauza personalului redus.

Problema resursei umane a fost arătată, în repetate rânduri, şi de către directorul Casei Judeţene de Pensii, autorităţilor judeţene. În plus, situaţia s-a agravat şi din pricina perioadei în care sunt angajați care se află în concediu de odihnă. Conducerea instituţiei a încercat să reglementeze situația, relocând oameni din alte compartimente, care să preia solicitările. Oamenii care au stat la rând la ghișeu consideră că au fost umiliți de un sistem la care au contribuit o viață întreagă, deoarece, din trei ghișee deschise, doar unul prelua luni dosarele și adeverințele cetățenilor. Bătrânii susțin că nu este normal ca un singur funcționar să preia documentele a sute de oameni într-o singură zi.

„Sunt din Berzasca și am stat la rând de la șapte dimineața timp de peste trei ore. A fost aici şi un băiat, bolnav de cancer, iar eu i-am ținut rândul, ca să nu stea în picioare să aștepte. Când o să se rezolve și la noi problema statului la cozi? O să murim noi, și tot nu va rezolva nimeni problema. Am venit să depun o adeverință. După trei ore de stat la coadă mi s-a spus că nu e bună. Ne trimit de la un ghișeu la altul, fără să le pese!”, au afirmat câţiva dintre bătrânii care au stat la coadă şi s-au adresat redacţiei.