Caraş-Severin, Romania

ORAVIŢA – Asta din cauza avansatei stări de degradare a clădirii, care va concura, după reabilitare, cel puţin la aspect şi funcţionalitate, cu celebra librărie Cărtureşti!

Compania Naţională de Investiţii a scos recent la licitaţie lucrările de proiectare, execuţie şi dotare a obiectivului, amplasat în zona centrală a oraşului, pe strada 1 Decembrie 1918, la Nr.57. Clădirea face parte din Ansamblul Urban Oraviţa şi este monument istoric clasificat cu codul LMI CS-II-a-B-11134. Ceea ce se doreşte este transformarea acestei clădiri într-o bibliotecă ultramodernă, multifuncţională, asemenea librăriei Cărtureşti din capitală, unde nu doar cartea va juca un rol important, ci cultura în general, scopul proiectului fiind introducerea în circuitul public şi în cel turistic regional, naţional şi internaţional. Aici se vor organiza tot felul de evenimente culturale, de la lansări de carte, concerte, vizionarea de filme până la întâlniri la un ceai, cartea rămânând însă vedeta acestui spaţiu care va suferi transformări radicale, inspirate de librăria bucureşteană. Valoarea totală estimată a proiectului este de 2.860.591 lei.

Pentru a deveni ceea ce şi-a propus administraţia locală orăviţeană, cine va câştiga licitaţia va trebuie să intervină în forţă. Astfel, vor fi făcute amenajări interioare complete datorate refuncţionalizării si oricăror altor modificări ale clădirii necesare adecvării la funcţiunea propusă, inclusiv a spaţiilor anexe existente, respectiv acces, grupuri sanitare ş.a. Se va reface şarpanta, cornişa, învelitoarea urmând să fie schimbată, la fel jgheaburile şi burlanele pentru evacuarea apei pluviale şi protejarea de infiltraţie a pereţilor, etc. Vor fi executate lucrări de finisaje interioare şi exterioare noi: decaparea tencuielilor din încăperi cu refacerea completă a tencuielilor, zugrăvelilor, uşi, ferestre noi. Se vor face intervenţii pentru izolarea completă hidrofugă. Instalaţiile sanitare, de încălzire, cele electrice, curenţi slabi, toate vor fi noi, iar instalaţiile interioare vor fi racordate la reţelele edilitare proiectate. De asemenea, va fi amenajat un punct termic.

Lucrările vizează şi refaceri exterioare pe perimetru, respectiv trotuare, rigole etc. Conform proiectului, sunt prevăzute reabilitarea şi marcarea cu signalistică corectă a acceselor, includerea în reabilitarea fațadelor a unui concept de iluminare arhitecturală, precum şi includerea în reabilitarea fațadelor de signalistică adecvată sitului istoric protejat. Evident, clădirea va fi complet utilată cu dotări specifice.

JCS-Alexandra Gorghiu