Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Al cincilea volum de poezie al Anei Kremm (foto stânga) a fost lansat la Muzeul Banatului Montan. S-a întâmplat miercuri, în cadrul unui eveniment pe care Camelia Duca îl consideră un moment de sărbătoare, în care a fost mai important ca oricând ca prietenii autoarei să fie aproape de aceasta!

Pentru că sensibila poetă este deopotrivă emoționantă și emoțională, întrucât versurile sale nu sunt numai pentru lumea măruntă, care suntem noi toți, ci și pentru suflet. Deși Ana Kremm scrie poezie din tinerețe, a debutat mai târziu. Mai exact în 2013, când „Cuvintele între pământ și cer” deschideau drumul pentru celelalte cărți, după cum a punctat Gheorghe Jurma. Acesta afirmă cu tărie că nu știe ce este poezia, dar fiecare carte pe care o citește îl ajută cu încă un pas să înțeleagă ce este poezia fără să aibă o definiție a acesteia. „Nu cred că se potrivește o definiție, fiindcă fiecare carte sau autor vin cu propria formulă de poezie. Nu știm exact niciodată și e bine să nu știm, pentru că altfel am clasifica poezia ca pe o plantă și nu am mai deschide niciodată o carte în care să găsim un gând sau un sentiment.”, a spus Gheorghe Jurma.

Volumele Anei Kremm, cinci la număr incluzând și „Oglinzi concave, versuri pentru o lume măruntă”, lansat miercuri, sigur îl vor ajuta să înțeleagă mai bine poezia și-l vor încurca și mai tare în încercarea de a o defini. Pentru că Ana Kremm scrie versuri prin care invită cititorii să vadă partea spirituală și tot ceea ce îi ajută să construiască un vers frumos. „Poate vă întrebați ce sunt oglinzile concave într-un volum de poezie. Sunt ochii omului care pot să aducă lucrurile mai aproape sau pot să le lase de-o parte. Lumea măruntă este lumea reală, cu care suntem obișnuiți în fiecare zi. Vedem pragul, casa, cărarea, drumul și credem că ele s-au născut pentru noi. Dar de fapt noi ne-am născut în mijlocul acestor lucruri mărunte și, cu aceste oglinzi ale sufletului, suntem în stare să vedem și dincolo de realul unui lucru concret.”, s-a referit autoarea care, atunci când plouă, adună speranțe omenești pentru a le scrie în prima zi cu soare.

JCS-Ionel Ivașcu