REŞIŢA – Numărul donatorilor creşte de la o lună la alta. Oamenii donează pentru a avea ce pune pe masă.
Nu de puţine ori reprezentanţii centrelor de transfuzie s-au plâns că stocurile de sânge sunt la zero din cauza lipsei donatorilor, iar medicii din spitale, puşi în imposibilitatea de a salva vieţile pacienţilor aflaţi în stare gravă, apelau la rudele acestora.
În ultima perioadă, situaţia pare să se fi schimbat. În bine, am putea spune. Numai în ultimele două luni, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Reşiţa s-au prezentat peste 1.000 de persoane dornice să-şi doneze sângele pentru semenii lor. Puţini ştiu însă că, mai bine de jumătate din cei care bat la uşa centrelor de transfuzie sunt persoane cu venituri mici, oameni care donează sânge fie pentru a avea ce pune pe masă, fie pentru a beneficia de reducerea de 50% la transportul în comun.
„Pe lângă şapte tichete de masă, în valoare de nouă lei, reducere de 50% pentru transportul în comun, cei care donează primesc şi învoire de la serviciu în ziua respectivă şi beneficiază de analize gratuite. Şi da, trebuie să recunosc că, multe din persoanele care vin la noi, o fac pentru aceste bonuri de masă. Faţă de anul trecut, când aveam în jur de 400 de donatori pe lună, în 2011 situaţia s-a schimbat. Acum avem peste 500 de donatori lunar“, ne-a spus Rodica Neaga, medic specialist medicină generală.
Carmen Dogariu este casnică şi are acasă patru copii. Pentru că doar soţul ei lucrează, neajunsurile familiei sunt mari. „Cam o dată la două luni vin să donez. O fac pentru tichetele de masă, şi nu îmi este ruşine să recunosc acest lucru, dar şi pentru că, având copii, mă gândesc că în felul acesta aş putea să-i ajut pe ai altora“, povesteşte femeia.
Pe Dorica Stănescu am întâlnit-o tot pe holul Centrului de Transfuzie Sanguină din Reşiţa. Venise împreună cu nepoata sa să doneze sânge, dar pentru că are 57 de ani, femeia s-a temut că medicii de aici o vor refuza. „Am mai donat, dar acum, nu ştiu cum stau cu tensiunea. Să văd dacă mă acceptă doamnele de aici. Nu am ce face. E sărăcie mare. Nu mai am soţ, iar pensia nu mi-a venit încă şi îmi trebuie de-ale gurii“, spune pensionara.
Roxana Bălan Nafiru