Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Dezvoltarea primește o felie cu 10 procente mai mare din vistieria județului, care la rândul său este cu 26% mai mare decât anul trecut. Drumurile rămân prioritare, iar spre ele vor fi direcționate, în majoritate, economiile din restructurări!

Bugetul județului, mult mai mare decât cel din 2024, schimbă balanța între cheltuielile de funcționare și cele de dezvoltare.

„Bugetul propriu al județului Caraș-Severin este în cuantum de 485.279.970 lei, a precizat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Este mai mare cu 26% decât bugetul pe anul 2024, aproape 60%, 58,60% sunt alocați secțiunii de dezvoltare, 41,40 secțiunii de funcționare, așa cum spuneam, îmi doresc ca următorul buget să aibă un procent mai mare la secțiunea de dezvoltare decât bugetul din acest an.“

Potrivit șefului județului, bugetul pe 2025 se bazează pe investiții și este realist și echilibrat. Și schimbă balanța de anul trecut, când raportul era invers, 52,7% din cheltuieli mergând spre funcționare și 47,2% spre dezvoltare: „Deci, avem o creștere de peste 10 puncte procentuale a alocării pentru dezvoltare. Nu este un buget de austeritate, ci unul în care se prioritizează investițiile. De aceea, am preferat să alocăm banii către dezvoltări, cheltuielile cu aparatul bugetar rămânând la valoarea din noiembrie anul trecut.“

Oficialul a explicat că, „în urma analizării bugetului, pe partea de cote și sume defalcate din impozitul pe venit, e o majorare față de anul trecut, dar avem o diminuare pe partea de sume defalcate din TVA. Bugetul alocat cheltuielilor de personal a fost construit ținând cont de execuția bugetară la sfârșitul lunii noiembrie 2024, singura instituție unde nu sunt asigurate cheltuielile de personal până la sfârșitul anului e Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, dar acolo ați văzut că am început să face unele modificări, restructurări ale instituțiilor aflate în subordine. Vor urma și alte astfel de măsuri de comasare, de desființare a unor structuri care nu se mai adresează unui număr mare de beneficiari. În urma acestor măsuri încercăm să ne încadrăm în bugetul de personal alocat și DGASPC.“

Partea și mai frumoasă a acestor procese de transformare e că banii economisiți ar putea fi folosiți pe secțiunea de dezvoltare, mai ales pentru drumuri. Hurduzeu a explicat: „Pe analiza execuției bugetare la 6 luni, dacă vor fi reduceri ale cheltuielilor de personal, acei bani, prin rectificare bugetară, vor fi transferați în altă parte, în special Direcției de Drumuri Județene.“

Bugetul s-a bucurat de votul unanim al aleșilor județului, nu fără discuții despre cum ar trebui reduse cheltuielile de personal, „tăiat și spânzurat“ sau strânsă cu cureaua organigrama județului. Așa cum ar fi făcut-o, în propria ogradă, Nelu Popa la Reșița sau Ilie Bolojan în Bihor. Și la fel cum ar urma să se întâmple și prin Timiș. Visele unor asemenea „epurări“ radicale rămân însă departe pentru Caraș-Severin, care are organigrama în instanță. Așa că planurile sunt suspendate, sub oblăduirea justiției.

„Pentru că sunt convins că locuitorii județului vor să afle ce facem efectiv cu banii, aș dori să punctez patru proiecte semnificative: vom termina DJ 608 Plugova – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca; ne apucăm de DJ 571 Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici; vom finaliza achiziția de microbuze electrice pentru a deservi elevii din județ – proiect în valoare de 36 de milioane de lei; vom renova și reabilita Muzeul Banatului Montan din Reșița. Vom încerca același lucru și cu Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș. Reiau ideea că suntem în căutarea unor soluții de finanțare pentru celelalte proiecte de dezvoltare a infrastructurii. Știm că drumurile sunt punctul nevralgic al Banatului Montan și vom face tot posibilul pentru o transformare în acești patru ani.“, a încheiat Hurduzeu.

JCS-A.M.

1 Comentariu

  1. Vom numara realizarile peste 4 ani. De indemnuri, planuri si incurajari suntem satui.

Adaugă comentariu