Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – ACS Viitorul 1913 Caransebeş – CS Moldova Nouă 8-0 (3-0), într-un meci contând pentru etapa a V-a a Ligii a IV-a Caraș-Severin.

Prima ocazie de gol a aparţinut oaspeţilor, în primul minut de joc Miculescu expediind un şut puternic, de la 18 metri, însă Birăescu a fost la post şi a reţinut balonul. În minutul 6, spiritele s-au inflamat, în urma unui fault comis de Stâncă asupra lui Neagu, la 30 de metri. Jucătorul oaspeţilor a văzut cartonaşul galben, lucru care a strânit furia coechipierilor săi, s-a format un meleu, în final centralul Dorian Micloşină arătându-i „roşu” aceluiaşi Stâncă. Lovitura liberă a fost executată de Dumitru, care a trimis plasat, în stânga portarului, însă Blănariu a reuşit să prindă balonul. Dominarea gazdelor s-a concretizat în minutul 26, atunci când Negrei a executat un corner de pe partea dreaptă, mingea a traversat careul, Ţundrea a reluat cu capul la colţul scurt, balonul a lovit bara de sus şi a revenit în teren, iar Mariţescu, pe fază, a împins mingea în poartă de lângă Blănariu. Caransebeşenii şi-au mărit avantajul în minutul 31, în urma unei faze în care Avramovici, aflat pe aripa dreaptă, a centrat în careu, Neagu a reluat de la 4 metri, însă Blănariu a reuşit să pareze, mingea a ajuns la Ciucur, care, de la 6 metri, a trimis-o în poartă pe lângă goal-keeper-ul oaspeţilor. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 38, când Negrei a centrat de pe stânga, Neagu a făcut un stop în centrul careului, a pivotat, întorcând un adversar, şi, de la 10 metri, a şutat sec în stânga lui Blănariu.

Şi partea a doua a început cu o ratare uriaşă a băieţilor antrenaţi de Ion Bica, în minutul 48 Neagu centrând de pe stânga, iar Ciucur, la 6 metri, a reluat mingea peste Blănariu, însă Miatovici a reuşit să respingă de pe linia porţii o execuţie spectaculoasă. Până la urmă gazdele au reuşit să înscrie în minutul 51, atunci când Negrei a centrat de pe stânga, la colţul scurt, Blănariu părea stăpân pe situaţie, însă Dumitru, mai rapid şi, din întoarcere, a reuşit să trimită mingea la colţul lung, ducând scorul la 4-0. Cu fundaşii la centrul terenului, caransebeşenii au controlat partida aproape în totalitate, iar în minutul 55 au înscris din nou, în urma unei faze în care Dumitru a pătruns pe partea stângă şi, ajuns în careu, i-a pasat lui Şandru, care, de la 6 metri, a îndeplinit o simplă formalitate pentru a trimite balonul în plasă. A urmat o lungă perioadă de acalmie, în care se părea că gazdele exersează tactici de joc, mingea circulând aproape perfect între compartimente, fără însă a forţa înscrierea unui gol. Acesta a venit, totuşi, în minutul 85, când Dumitru a centrat de pe stânga, iar Ţuţul a pus latul la 6 metri, ducând scorul la 6-0. S-a făcut 7-0 două minute mai târziu, atunci când Şandru, aflat pe aripa dreaptă, a trimis în careu, iar Dumitru, singur la 8 metri, a trimis în poartă, pe lângă Blănariu. Oaspeţii au avut şi ei o fază periculoasă în minutul 88, atunci când Ciobanu a primit o minge la 18 metri şi a şutat pe jos, însă portarul caransebeşean s-a întins şi a respins în corner. Scorul final a fost stabilit în minutul 89, când Dumitru l-a angajat excelent pe stânga pe Neagu, iar acesta a intrat în careu şi l-a executat pe Blănariu cu un şut la colţul lung.

Moldova Nouă e o echipă foarte bună, care a venit la Caransebeş dornică să joace. Partida s-a dezechilibrat puţin după cartonaşul roşu pe care l-a văzut jucătorul echipei oaspete, dar nu cred că acesta a fost motivul pentru care s-a înregistrat rezultatul de azi. Avem o echipă puternică, o echipă bine pregătită, care a înţeles obiectivul pe care îl avem – câştigarea campionatului şi promovarea în Liga a III-a –, şi, printr-un joc progresiv, pe care începem să-l stăpânim, cred că forţa noastră va creşte. Am reuşit să mulţumim suporterii, m-am bucurat de prezenţa lor în tribună şi îi aşteptăm în număr tot mai mare. Jucătorii nou-veniţi s-au integrat foarte bine în echipă şi ne gândim să continuăm cu ei pe o perioadă mai lungă. Meciul următor îl avem la Armeniş, ne aşteaptă o partidă grea, cu o echipă ambiţioasă, nou-promovată, care abia aşteaptă echipe puternice, se mobilizează foarte bine, cum fac de fapt toate formaţiile când vine vorba de noi, pentru că noi suntem Caransebeş!”, ne-a declarat după meci antrenorul gugulanilor, Ion Bica.

Viitorul Caransebeş: C. Birăescu (min. 78, D. Socaci), A. Ţundrea, M. Mariţescu, Gh. Valuşescu (78, C. Ţuţul), G. Negrei (68, H. Bona), Al. Ciucur (56, N. Imbre), Al. Dumitru, D. Şandru, A. Neagu, O. Bălan, Al. Avramovici; rezervă: N. Jula. Antrenor, Ion Bica.

CS Moldova Nouă: C. Blănariu, Ş. Nicolici, N. Stâncă, N. Constantinovici, R. Ţuţulan, S. Miatovici, D. Jurcă (46, I. Gherghinescu), E. Stoica (65, S. Tismănariu), I. Turcin (80, M. Ciobanu), N. Folea, C. Miculescu (46, I. Găină); rezerve: S. Nicolici, I. Ursu, I. Poteraş. Antrenor, Narcis Folea.

A arbitrat la centru Dorian Micloşină (Reşiţa), asistat la cele două linii de Răzvan Toader (Oţelu Roşu) şi Daniel Bistrian (Reşiţa).  Observator: Marin Vărzan (Oţelu Roşu).