Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Semne bune şi optimism legate de relansarea unor activităţi la Reşiţa, Oţelu Roşu şi Moldova Nouă!

Primul semn sigur, sperăm că nu singurul, l-ar reprezenta, potrivit prefectului Ioan Dragomir, semnarea unui contract privind reluarea activităţii la Arsenal Reşiţa: „Din câte ştiu, joi se va semna contractul cu un investitor din Anglia, care a fost în urmă cu două-trei luni aici. Ministerul Apărării şi-a dat acordul, până la urmă, pentru predarea unei hale, unde foarte repede va începe producţia de material de război sau de apărare.“

În vară, în 14 iulie, respectiva vizită a reprezentantului firmei britanice a coincis cu prezenţa la Reşiţa a ministrului Economiei, Radu Oprea, care a ales să trateze cu maximă confidenţialitate subiectul. Aşteptăm cu interes detalii despre contract şi semnatarul britanic, cât şi despre modul în care va fi prezentată, revendicată şi valorificată sub aspectul imaginii, în plan local, epopeea perfectării înţelegerii.

Un al doilea semn vizează combinatul de la Oţelu Roşu, de a cărui repornire ar fi interesat „un constructor activ în special în domeniul autostrăzilor“, în ideea de a-şi asigura necesarul de produse din metal. „Mi-am propus ca săptămâna viitoare să fac o deplasare la Ministerul de Finanţe sau la ANAF, să văd dacă aş putea găsi mai multă înţelegere şi mai multă aplicare pentru a trece mai rapid de proceduri!“, a adăugat prefectul. Aflăm, iată, despre două noi contracte de la care se aşteaptă reanimarea unor activităţi încremenite deja de prea multă vreme.

Un alt contract, care nu reprezintă o noutate dar a cărui semnare e aşteptată de câteva luni, îl reprezintă cel privind preluarea de către Hidroelectrica a „core-business-ului“ UCMR. Potrivit lui Dragomir, „UCMR a pregătit partea care îi revenea. Cred şi sper că explicaţia întârzierii este legată de reînnoirea board-ului Hidroelectrica. Vechea conducere a ezitat să semneze, sper ca în câteva zile să fie numit noul board, iar acesta să aibă curajul de a semna contractul.“

În ceea ce priveşte Moldomin, informaţiile sunt destul de puţine, dar e posibil să aflăm noutăţi în prima decadă a lunii noiembrie, când directorul firmei Eti Bakir ar putea ajunge la Moldova Nouă, din Turcia. „Ei şi-au prelungit autorizaţia de mediu, dar n-au mai continuat cu investiţiile. Sper şi pun pe seama situaţiei politice din Turcia această întârziere.“, a adăugat prefectul. Şi locuitorii din zonă speră, poate nu atât investiţia de 200 de milioane de euro cât, mai curând, anunţurile privind cele 1.000 de noi locuri de muncă promise.

JCS-Walter Fleck