Bocşenii săraci abia acum îşi primesc frigiderele promise - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – Obiectele de uz casnic achiziţionate printr-un program social pentru familiile sărace din cartierul Măgura trebuiau distribuite anul trecut de vechea administraţie locală!

Preocuparea pentru victoria în alegerile locale a fost mai importantă, se pare, decât finalizarea unor proiecte sociale implementate deja. Asta s-a întâmplat, de pildă, cu obiectele de uz casnic de care urmau să beneficieze familiile sărace, care abia cum vor fi programate de noua administraţie a oraşului Bocşa, cum a precizat viceprimarul Mirel Pascu: „De joi dăm drumul la proiectul social prin care primăria dă unui grup ţintă din cartierul Măgura obiecte de uz casnic, frigider, hotă, aragaz ş.a. Trebuiau date până în data de 13 octombrie 2020 de către domnul Cismăneanţu, însă nu au fost date, aşa că începem noi să le distribuim. În fiecare zi vom programa 20 de familii să-şi primească aceste obiecte, care au fost achiziţionate prin acest proiect. 145 de familii trebuie să primească aceste obiecte de uz casnic, de aceea vom începe să le distribuim în ordine, câte 20 de familii pe zi, pentru că trebuie să fie prezentă şi comisia“.

Pascu a mai spus că problemele găsite la primărie de la preluarea funcţiei de viceprimar încep să fie rând pe rând analizate şi rezolvate în ordinea priorităţilor şi a posibilităţilor: „Ne ocupăm să evaluăm programele europene care sunt depuse, pentru că la unele dintre ele lucrurile nu sunt în ordine, sunt cu multe probleme. Degeaba se cramponează unii, se vorbeşte, vezi Doamne, ce contracte s-au semnat, dar proiectele nu sunt cum trebuie. Curăţenia în oraş lasă mult de dorit, încercăm să montăm coşuri de gunoi pe toată şoseaua principală, de asemenea schimbăm băncile în oraş, fiindcă sunt vechi, sunt ruginite, sunt putrede, sunt de 15 ani acolo şi nu le-a mai schimbat nimeni“.

Cât priveşte bugetul pe 2021, acesta va fi votat de Consiliul Local Bocșa în aprilie, în prima fază fiind întocmite bugetele instituţiilor din subordinea primăriei: „Acestea ne-au transmis fiecare bugetul, a adăugat viceprimarul Bocşei, şi împreună cu domnul primar ne uităm pe ele, să le analizăm, să vedem ce nevoi au fiecare, mă refer la şcoli, bibliotecă, casa de cultură, secţia de Gospodărie, vrem să lucrăm mai mult cu ea anul acesta, de aceea am promovat şi o organigramă. Luni am avut şedinţă extraordinară de consiliu local şi am aprobat o nouă organigramă prin care dorim să angajăm muncitori care să se ocupe de spaţiile verzi, de curăţenia din oraş, care lasă mult de dorit“.

Mirel Pascu vrea să rezolve şi debandada lăsată de firmele care au lucrat la reţeaua de gaz, la apă şi canalizare, de aceea vom reveni cu acest subiect.

JCS-Alexandra Gorghiu

Adaugă comentariu