Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – În conturile celor două spitale suport COVID-19, de la Reşiţa şi de la Caransebeş, vor intra sume generoase pentru decontarea unor echipamente medicale!

Banii provin bugetul de stat pe anul 2020 la capitolul „Transferuri de capital“ şi sunt alocaţi prin Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, care a precizat, într-un comunicat remis redacţiei, că banii vor intra în conturile celor două spitale cărăşene doar după achiziţionarea aparaturii, instalarea acesteia şi instruirea personalului.

Astfel, Spitalului Municipal de Urgență Caransebeş i s-au alocat credite bugetare în valoare de 2.413.000 lei, fonduri destinate finanțării aparaturii medicale și echipamentelor de urgență în sănătate. Spitalul Municipal din Caransebeș urmează să folosească aceste fonduri la decontarea achiziționării de aparatură, printre care cea de tip EKG fix și mobil, aparatură video de laringologie, monitoare pentru funcții vitale destinate adulților și copiilor, aparat de ventilație, pat de terapie intensivă, autoclav, steamer.

Spitalului Județean de Urgență Reșița i s-au alocat credite bugetare în valoare de 972.000 de lei, fondurile urmând să fie folosite pentru decontarea achiziției de aparatură medicală și echipamente, precum steamer vertical pentru imunohistochimie, aparat ventilație, autoclav vertical, etuva sterilizare cu aer uscat, monitor funcții vitale, instalație centrală de sterilizare.

DSP a specificat că aceste fonduri, alocate de Ministerul Sănătății, vor putea fi folosite până la sfârșitul anului 2020. Departamentele economice ale spitalelor din Reșița și Caransebeș se află acum în curs de derulare a procedurilor de achiziție a aparaturii.

JCS-A.G.

1 Comment

  1. Covidul este de 8 luni…s-a intarziat enorm. Unii pacienti in au mai apucat aceasta zi..au trecut direct la „tratamentul”cu argila ( din cimitirele Republicii)

Adaugă comentariu