Caraş-Severin, Romania

Situat la întretăierea unor importante artere de circulaţie, municipiul de pe Sebeş este tranzitat de autocarele diverselor companii care asigură transportul de călători.

Cu toate acestea, cetăţeanul care alege acest mijloc de deplasare nu are niciodată certitudini privind locul şi ora de plecare a maşinii.

Aceasta pentru că în Caransebeş nu există o autogară funcţională, fapt care-i determină pe şoferii autocarelor să oprească acolo unde pot, pentru a mai „culege“ câţiva călători.

Pentru a remedia această situaţie, Consiliul Local a aprobat emiterea acordului de înfiinţare a unei autogări, în apropierea fabricii de pâine din municipiu. Iniţiativa aparţine unei firme de transport din Arad, care va plăti Primăriei o redevenţă lunară de o mie de lei.

Urmează ca firma solicitantă să obţină avizul de la Direcţia generală de infrastructură şi transport rutier din cadrul Ministerului Transporturilor şi autorizaţia de funcţionare, eliberată de Primăria Caransebeş.

Dacă toate aceste condiţii vor fi îndeplinite, în viitorul apropiat caransebeşenii ar putea beneficia, în sfârşit, de un transport rutier civilizat.

Iulius Pîrvu

[email protected]