Activitatea a constat într-o prezentarea generală a lanţului muntos, ce a cuprins, printre altele, şi câteva legende despre Carpaţi, selectate de copiii clasei a III-a C. La activitate au participat şi reprezentanţii Asociaţiei Speologice Exploratorii şi cei ai Asociaţiei Prietenii Munţilor, care le-au vorbit copiilor despre acţiunile şi rolul pe care îl au în promovarea turismului şi în dezvoltarea unor comportamente ecologice care urmăresc protecţia mediului înconjurător.
Tot cu această ocazie, a avut loc şi premierea celor mai bune eseuri cu tema „Invitaţie în Carpaţi“ a elevilor ciclului gimnazial, locul I fiind ocupat de eleva Avram Maria din clasa a VIII-a B. Totodată, a fost premiată şi cea mai interesantă fotografie „Eu în Carpaţi“ a elevului Dragoş Corcan.
Acţiunea s-a finalizat cu un concurs de cultură generală, la care au participat echipajele claselor a III-a şi a IV-a din şcoală. Câştigătorii au fost premiaţi cu diplome şi reviste de specialitate, iar lucrările cele mai interesante vor apărea, potrivit inst. Cristina Ardeleanu, coordonator proiecte şi programe, în primul număr al revistei şcolii, „Lumea noastră“.
