Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Delegaţia României a cucerit cinci medalii, trei de aur, una de argint şi una de bronz.

La Campionatele Europene de atletism pentru tineret, încheiate recent la Ostrava, în Cehia, sportivii tricolori au avut evoluţii peste aşteptări, în opinia specialiştilor. Dacă la plecarea spre Ostrava obiectivul stabilit era de o prezenţă pe podium, având în vedere tinereţea atleţilor, la finalul competiţiei delegaţia României a înregistrat un bilanţ excelent: trei titluri europene, o medalie de argint şi una de bronz.

Printre performeri s-a regăsit şi Alexandru Ghinea, legitimat la C.S. Universitatea Reşiţa. Elevul prof. Octavian şi Iosif Măzăran a reuşit o cursă foarte bună, în proba de 3.000 de metri obstacole, clasându-se pe treapta a III-a a podiumului de premiere. Şi a intrat, astfel, în posesia medaliei de bronz, după o luptă inedită cu trei spanioli.

„Alex a făcut o cursă tactică foarte bună, ne-a declarat prof. Octavian Măzăran, prezent la Ostrava. Se afla între cei trei spanioli, calificaţi în final, toţi fiind favoriţi la podium. În cele în urmă a prins treapta a III-a. Era maximum pe care îl putea da, după o perioadă grea de pregătire, presărată cu unele accidentări. În plus, este în primul an la această categorie de vârstă. Deci, avem motive suficiente de satisfacţie şi de optimism“.

Într-adevăr, dincolo de performanţa realizată, ca palmares, Alexandru Ghinea avea nevoie de un asemenea stimulent moral. Pentru că, în cursul zilei de astăzi va ajunge la Piatra Arsă, în cantonamentul Centrului Olimpic de Atletism, pentru un nou stagiu, în perspectiva „naţionalelor“ de seniori, din luna august a.c. şi a Jocurilor Mondiale Universitare din China.

Dar, la Ostrava judeţul Caraş-Severin a mai fost reprezentat de două atlete, Georgiana Enache şi Liliana Danci. Prima, legitimată tot la C.S. Universitatea Reşiţa, a sosit pe locul nouă în proba de 20 km, din 21 de concurente. Un rezultat onorant, apreciat şi de prof. Octavian Măzăran: „Noi suntem mulţumiţi şi de cursa Giorgianei, în special de timpul realizat, 1.43: 56. Este un timp promiţător. Aşadar, ca o concluzie, clubul nostru şi-a adus, la această competiţie, o contribuţie apreciabilă la imaginea atletismului românesc“.

Din păcate, caransebeşeanca Liliana Danci s-a ales doar cu o experienţă care o poate ajuta să continue ascensiunea sportivă. Eleva prof. Iuliana Popescu s-a clasat pe locul 21 în proba de 3.000 de metri obstacole: „Lili a alergat modest, cu 10.48:73, un timp cu 20 de secunde mai slab faţă de recordul său personal. Asta este. Mai apar şi eşecuri usturătoare. Dar, mergem înainte. Fiindcă şi acestea fac parte din viaţa unui sportiv. Este o sportivă ambiţioasă, muncitoare şi sperăm să se revanşeze cât de curând“.