Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta le-a reproșat consilierul liberal Doru Coșei reprezentanților PSD de la județ, după ce au tăiat banii de echilibrare ai bugetului stațiunii și au vrut să se dea salvatorii apelor termale!

Miraculoasele ape ale bimilenarei stațiuni de pe Valea Cernei continuă să fie vânate pe post de capital electoral, după ce vreme de cel puțin trei decenii au fost devalizate de toți și aduse în ruine. Am asistat în ultimele ședințe ale Consiliului Județean la câteva scenete politice pe tema Băilor Herculane, cea mai recentă dintre ele fiind ideea consilierului Ioan Crina să fie salvate apele de către județ, lansată în timpul ședinței Consiliului Județean, deși deja președintele Romeo Dunca avea pe ordinea de zi proiectul pentru preluarea apelor de către județ.

Cât de importante sunt apele miraculoase și Băile Herculane, stațiunea asta de interes național, s-a putut vedea în ultima alocare bugetară, ciuntită prin amendamentul lui Crina. Stațiunea a rămas cu 250.000 de lei, bani pentru echilibrarea județului, spre deosebire de Bocșa, care a primit de 10 ori mai mult sau chiar Ciudanovița, care a primit dublu (500.000). Până la urmă, importanța strategică a comunei Ciudanovița nu poate fi negată de nimeni, mai ales că pe acolo ajung „turiști“ de la firme și instituții care să ne liniștească, să ne asigure că totul este sub control prin locuri în care radiațiile depășesc de 100 de ori limita de alertă…

Și pentru că apele termale aparțin exclusiv proprietății publice a statului român, pot fi date în administrare autorităților publice sau unor persoane juridice, județul având drept de preempțiune la acest capitol. Acesta este și motivul pentru care Consiliul Județean a făcut demersurile pentru preluarea licenței de administrare, poate în detrimentul celor care-și doreau ca aceasta să revină autorităților stațiunii, care, oricum, nu au în prezent capacitatea financiară să realizeze investițiile necesare.

„Dragi colegi de la PSD, dle Crina, cum putem noi echilibra bugetul de la Băile Herculane cu suma alocată de dvs? Vorbiți mult și vorbiți anapoda! Ascultați-mă și pe mine, că v-am ascultat destul! Băile Herculane sunt o stațiune de interes național, avem o capacitate de 10.000 de locuri de cazare, avem proiecte în derulare, avem nevoie de acești bani pentru cofinanțări. Cum le explicați cetățenilor din Herculane, cum explicați județului Caraș-Severin că țineți în loc Herculane? Nu destul ați devalizat Băile Herculane dvs? L-ați adus pe Iosif Armaș, cu toată camarila lor de la București, și ne-ați distrus. Să vă fie rușine! Nu se poate funcționa așa! (…) Dle președinte, înțeleg că acum dânșii se răzbună pe noi și pe cetățenii județului Caraș-Severin!“, a precizat consilierul județean Doru Coșei, atunci când social-democrații au tăiat porția de bani ce-i revenea stațiunii.

La momentul în care s-a pus problema preluării administrării apelor de la Herculane, Coșei i-a tăiat intervenția demagogică lui Crina, despre cum ar trebui ca lucrurile să fie făcute cât mai corect: „Dle președinte, dle Crina, apele termale, geotermale de la Băile Herculane au aparținut dintotdeauna comunității de acolo. În urmă cu 20 de ani, PSD-ul dvs, cu Iosif Armaș și cu camarila lui de la București, ministrul Agaton, de tristă amintire, pur și simplu ați venit acolo și ne-ați jefuit! Tot patrimoniul! 22 de clădiri din patrimoniul orașului Băile Herculane au fost deturnate, apele termale, licențele apelor termale. Haideți să nu facem aceeași greșeală! Apele aparțin UAT-ului Băile Herculane, care are perimetrul acestor izvoare și nu-și va da niciodată acordul pentru a primi altă autoritate această licență, în speță Consiliul Județean Caraș-Severin. Dl președinte are un plan economic foarte bun, eu îl susțin. Dar nu voi susține niciodată ca aceste ape, ale orașului Băile Herculane, să aparțină altcuiva. Voi vota împotriva acestui proiect și vă rog și pe dvs să votați împotrivă, pentru că Băile Herculane au capacitatea de a gestiona această apă geotermală, la fel cum toate orașele terme sau orașele stațiuni au această licență.“

Crina a încercat să-l lămurească pe Coșei, fără succes, că „bogățiile subsolului sunt ale statului român, nu țin de autoritatea publică“, lucru reiterat și de Dunca, și de secretarul general al județului, Darian Ciobanu, care a venit cu argumente după slova legii fundamentale. De această dată, toate taberele din CJ au fost de acord cu proiectul lui Dunca, singura excepție argumentată fiind cea a lui Doru Coșei, care a votat împotrivă, cum prezentam zilele trecute.

Și Dunca a explicat că județul are capacitatea să susțină investițiile necesare, împreună cu operatorul AquaCaraș, pentru ca în final comunitatea locală să fie beneficiarul, alături de turiști. Chiar a cerut, marți, licența de exploatare de la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în urma ședinței extraordinare de CJ de luni.

Mihai Sprînceană, un cititor al JCS, nota pe o rețea de socializare că, „dacă primăria din Băile Herculane are capacitatea de a reface toată infrastructura apei termale și mai apoi de a o administra corect și cu profit, Consiliul Județean poate renunța. Mai ales că prin vocea lui Doru Coșei și-a exprimat această intenție.“

Nu insistăm asupra ideii, propunerea lui Dunca fiind suficient de argumentată. Însă o simplă plimbare prin stațiune arată, din nefericire, cam care este, în general, capacitatea autorității locale…

JCS-A.M.