Caraş-Severin, Romania

Jandarmii vor fi prezenţi încă din data de 13 august atât pe traseele de afluire/defluire, cât şi în zona mănăstirii precum şi în interiorul acesteia pentru evitarea producerii oricăror fapte de natură antisocială. Măsurile luate vor viza asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică care să perrmită credincioşilor reculegerea dorită în faţa Icoanei făcătoare de minuni de la Sfânta Mănăstire Nicula. Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca recomandă participanţilor la această manifestare religioasă să respecte precizările organelor de ordine, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje, etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.