Caraş-Severin, Romania

MOLDOVA NOUĂ – Pentru 2024, Corneliu Martin speră în implicarea celor care pot construi brandul zonei. Astfel putem sintetiza gândurile de la cumpăna anilor, formulate de președintele Asociației Dunărea (AD). În opinia sa, conduce un ONG mic însă cu suflet mare, care, în cei 15 ani de existență, s-a dezvoltat cu sincope, hrănindu-se cu visul mult doritului brand al Clisurii. Un vis care, după 15 ani de eforturi, a rămas tot la stadiul de speranță!

„Potențialul Dunării este nevalorificat, infrastructura hotelieră lasă de dorit, antreprenoriatul este aproape necunoscut, fiind reflectat în funcționarea pensiunilor timp de trei-patru luni pe an, activităților conexe de agrement fie lipsesc, fie sunt slab dezvoltate. Turismul în Clisura Dunării din județ se dezvoltă haotic, fără o strategie coerentă și unitară!”, afirmă președintele AD. O realitate care însă nu-l demoralizează, ci îl ambiționează să militeze și pe mai departe pentru orașul Moldova Nouă ca pol de dezvoltare, considerând că numai așa va exista posibilitatea unei strategii de dezvoltare durabile a Clisurii. „Anul acesta sperăm în implicarea celor care au credință, pasiune, voință și putință pentru ca zona să devină un brand național și internațional.”, încheie Corneliu Martin.

Ideea înființării Asociației Dunărea a aparținut Cristinei Truță. Așa apărea primul ONG în Clisură, într-un moment când mulți nu prea știau ce este sau ce face un ONG. Din 2010, asociația este membru fondator în GAL-ul „Clisura Dunării”, care reunește primării de la Socol până la Eșelnița, Mehedinți. De-a lungul anilor, AD a organizat de tabere de pictură, excursii în zonă și participări la târguri de turism naționale și internaționale. Doar în 2023 au fost participări la evenimente de la Berlin, Romexpo București, Belgrad, Frankfurt pe Main sau Pilsen. Pentru cei 15 ani, mulțumește tuturor celor care i-au fost alături și pe care-i vrea aproape și pe viitor. Una dintre dorințele sale este de a pune bazele unui club al tânărului antreprenor în turism. Asta deoarece lucrul cu tinerii este una dintre cele mai importante activități desfășurate de către cei de la Asociația Dunărea.

JCS-Ionel Ivașcu

FOTO: ASOCIAȚIA DUNĂREA