Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – De 50 de ani în slujba culturii, Ada Cruceanu și-a sărbătorit ziua de naștere muncind, așa cum s-a întâmplat și pe 1 mai, întrucât munca la Revista „Reflex” nu lasă timp de irosit. Am înțeles asta din dialogul purtat cu doamna culturii județului, sibiancă la origini, născută pe 4 mai 1950 și stabilită în Caraș-Severin din 1973!

Atunci absolvea Facultatea de Filologie la București, devenind profesoară la școala generală din Socolari. De-a lungul timpului avea să activeze în cadrul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, Centrului Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare și Inspectoratului Județean pentru Cultură. În paralel, a fost consilier editorial pentru carte și publicitate în mediul privat și consilier-inspector la biroul Cultură din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

Din 1992 membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara și din 2001 doctor în filologie la Universitatea de Vest din Timișoara, doamna Ada este apreciată pe plan național datorită colaborărilor cu publicații precum „Arca”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Vatra” și multe altele. Este autoarea a opt volume publicate până în prezent și a numeroase traduceri, primind totodată importante premii dintre care evidențiem diploma de merit a Ministerului Culturii, primită în 2008 și distincția de senior al culturii județului, primită în 2012.

Președintele Forumului Democrat German, Erwin Țigla, transmite aprecierea sa pentru întreaga activitate depusă de doamna Ada în slujba culturii, dorindu-i să rămână în continuare alături de oamenii dedicați frumosului din această parte de țară. Scurtul dialog cu noi i-a oferit un moment de destindere de la munca la „Reflex”. „Coperțile trebuie să fie gata pentru că revista este prima prioritate și trebuie terminată. Sper să avem și norocul colocviilor Reflex!”, a sintetizat doamna Ada activitatea sa curentă. În paralel lucrează la alte două proiecte, iar marile sale dorințe la ceas aniversar sunt să fie sănătoasă, iar în familia sa totul să fie bine.

La mulți ani doamnei culturii județului!

JCS-Ionel Ivașcu