Am dat trotuar nou, vreau să fie fără dale sparte! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

BOCŞA – E una din condiţiile administraţiei locale a oraşului Bocşa, pentru care viceprimarul Mirel Pascu a fost vehement în discuţiile cu reprezentanţii firmei Pfeiffer, care introduce noua rețea de apă și canalizare a orașului!

Bocșenii au fost avertizaţi în repetate rânduri că lucrările de înlocuire a conductelor de gaz, plus cele de canalizare şi apă, vor crea un real disconfort în oraş. Oamenii au înțeles asta. Nu au înţeles în schimb, aşa cum am mai consemnat în cotidianul nostru, de ce până să vină altă firmă care să execute alte lucrări, a trebuit să treacă ceva vreme şi să se lase pământul vraişte.

„La Bocşa s-au efectuat lucrări de către mai multe firme, a spus viceprimarul Mirel Pascu, în sensul că o firmă care a racordat gaz, a înlocuit conducte de gaz, pe lângă aceste lucrări s-au efectuat şi lucrări la canalizare şi apă. Am avut nişte discuţii cu directorul de la Gaz, care se ocupă de firma care a făcut lucrări. O să meargă o echipă de la primărie, de la Patrimoniu, să vadă cum s-a refăcut, iar dacă nu s-a refăcut, să ne anunţe de urgenţă când începe refacerea, să meargă reprezentanţi ai primăriei să vadă cum se efectuează refacerea la gaz“.

La fel, tot zilele trecute, Pascu avut o întâlnire cu directorul de la Pfeiffer, firma care efectuează lucrările de apă şi de canalizare în Bocşa şi au discutat despre refacere.

„Ce nu s-a refăcut, i-am dat termen o săptămână să ne spună când începe refacerea şi cum. Sunt multe străzi unde au spart trotuarele cu dale şi ar vrea să le punem tot pe alea sparte sau crăpate. I-am spus că am dat un trotuar nou, vreau ca trotuarele să fie fără dale sparte, să fie cum a fost, pentru cetăţeni. Trotuarele care sunt făcute în oraş de vreo 15 ani le-am făcut eu şi nimeni nu a mai făcut vreun trotuar de când am plecat de la primărie. N-o să se mai întâmple aşa ceva, fiindcă n-o să mai primească avize de spargere de la primărie, până nu vor reface tot ce au de refăcut din spate“, ne-a mai spus Mirel Pascu.

Aceştia sunt termenii în care s-au purtat discuţiile cu firmele care execută lucrările şi condiţiile puse de conducerea Primăriei Bocșa.

JCS-Alexandra Gorghiu

Adaugă comentariu