Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au câștigat vineri, 21 februarie, cu scorul de 27-26 (15-15) partida cu CS Medgidia, în etapa a III-a din play-off-ul de promovare în Divizia A! 

După un meci echilibrat, CSM Reșița a reușit să se impună pe final de joc, iar antrenorul Marius Bahan a ținut să scoată în evidență faptul echipa a jucat foarte bine mai ales pe apărare și că poarta a contribuit din plin la acest succes. Un plus mare al echipei este portarul Răzvan Apostu, care, pe lângă intervențiile foarte bune pe care le-a avut, a reușit să marcheze și un gol.

„Vă spun sincer că nu m-am așteptat ca acest meci să fie atât de greu. Sunt extenuat după acest joc și consider că al optulea jucător al nostru a fost publicul prezent la sală. Galeria și spectatorii ne-au încurajat pe tot parcursul meciului și le mulțumesc pe această cale. Am făcut un apel la fani înainte de acest meci, deoarece știam câtă nevoie avem de ei și de susținerea lor. Mă bucur că în sfârșit avem două meciuri în care am fost constanți, adică am făcut două meciuri bune din toate punctele de vedere. După victoria de la Craiova, care a fost una aparent ușoară la zece goluri, iată că acum am reușit să obținem încă un succes. Am tras cât am putut de noi la acest joc cu Medgidia, deoarece avem și o bancă foarte scurtă. Maximum două sau trei schimbări am avut. De asemenea, doi handbaliști sunt accidentați, este vorba despre Snezan Radosavlevici, care este lovit destul de grav la genunchi, și Răzvan Mușeț. Orice jucător este important în această echipă, lotul este destul de subțire și sper ca în scurt timp Adrian Acea să semneze un contract cu un junior de la noi din club. Cu această ocazie văd și ceilalți juniori că vrem, îi susținem și îi încurajăm să vină la echipa mare, să se călească și să vadă nivelul de la Divizia A. În acest play-off, echipele sunt foarte puternice, Medgidia are obiectiv locurile 3-4, adică să prindă barajul sau chiar mai sus dacă se poate. Ce pot să spun este că noi am făcut un meci bun contra acestei echipe, mai ales în apărare, iar poarta noastră a fost destul de consistentă. Iată că am reușit să câștigăm la un gol diferență și cred că este cea mai frumoasă victorie. Le-am comunicat la băieți înainte de joc că dacă vom reuși să câștigăm acest meci cu Medgidia cu siguranță că atmosfera va fi și mai bună în cadrul echipei și vom fi privi cu o mai mare încredere spre viitor. Mergem în etapa următoare la Ghimbav să câștigăm și nu există altă posibilitate decât victoria!”, a declarat antrenorul-jucător Marius Bahan.

CSM Reșița: Vlad Sztanoji, Răzvan Apostu (1 gol) – Marius Bahan (2 goluri), Raul Heimbach (4 goluri), Olexander Starchenko (6 goluri), Andrei Bondoc, Lucian Ignat, Deniss Kirsch (2 goluri), Rareș Scurt (2 goluri), Antonio Gîrban (2 goluri), David Delcea și Sebastian Măceșanu (8 goluri).

Partida din etapa a IV-a a play-off-ului de promovare în Divizia A dintre CSO Teutonii Ghimbav și CSM Reșița se va disputa duminică, 2 martie, de la ora 15.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu