Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Asta a declarat consilierul APIA, Attila Bognar, pentru CAON, adăugând că județul Caraș-Severin are un potențial agricol considerabil datorită diversității sale geografice: „Avem zona de câmpie, zona montană și zone defavorizate. Fermierii care accesează toate măsurile disponibile pot obține subvenții frumoase!“

Bognar a continuat subiectul, oferind ca exemplu comuna Ramna: „Fermierii beneficiază, din 2023, de măsuri europene precum Pachetul «Acvila țipătoare» pentru protejarea speciilor pe cale de dispariție și subvenții pentru pășuni, prin Măsura 10. Adică asigură pe terenurile lor condiții de cuibărit și de hrănire pentru protejarea acestei specii. Este important ca agricultorii să fie informați și să acceseze aceste fonduri pentru a-și dezvolta fermele.“

Magdalena Ciurea, primarul comunei Ramna, a confirmat impactul pozitiv al acestui program. „Un fermier mi-a atras atenția despre acest program anul trecut. Beneficiem de el pe perioada 2023-2027. După ce m-am interesat, am făcut demersurile necesare la Ministerul Agriculturii. Orice fermier care deține pășune și animale poate primi 420 de euro pe hectar prin Programul «Acvila țipătoare». Sunt foarte fericită că fermierii din comuna mea beneficiază de această subvenție.“, a mai spus Magdalena Ciurea.

În legătură cu problema incendierilor de pășuni, Bognar a spus că „am avut situații în care pompierii au intervenit pentru a stinge incendii provocate intenționat. Colegii de la Serviciul Control pe Teren identifică zonele afectate și iau măsurile legale necesare.“

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu