Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Echipa de fotbal feminin ACS Sporting Banat a învins miercuri, 11 septembrie, cu scorul de 4-2, formația ACS Real Oltenia 2023 Craiova și s-a calificat în faza următoare a Cupei României! Formația pregătită de Dan Popescu a câștigat prima partidă oficială a acestui sezon, golurile fiind marcate de Anișoara Vasile (‘22 și ‘86), Anastasia Cernitu (‘31) și Denisa Burdan (‘81), reușite ce asigură echipei prezența în faza următoare a Cupei României!

„A fost un meci greu, adversarele au venit la Reșița foarte bine pregătite. Am întâlnit o echipă tânără și ambițioasă, dar grație evoluției foarte bune a echipei noastre am reușit să obținem victoria cu scorul de 4-2. De remarcat ar fi execuțiile individuale ale Anișoarei Vasile și în general sunt mulțumit de jocul de echipă prestat de fete. Avem câteva jucătoare cu experiență cum ar fi Denisa Burdan, două fete componente ale echipei naționale a Moldovei, iar portarul Gabriela Bogdan dă siguranță, deși la acest meci chiar nu a avut ce să facă la cele două goluri primite. Adversarele noastre au reușit două execuții foarte frumoase. Cu excepția portăriței care a venit să ne ajute din Lugoj și a celor două fete din Republica Moldova, avem în lot doar fete din Caraș-Severin. De asemenea, avem multe fete tinere pe care vrem să le creștem și împreună să ajungem cât mai sus, în ligile superioare. În acestă formulă ne antrenăm de trei săptămâni, deoarece a durat un pic până am convins fetele să vină alături de noi în acest proiect și să pună umărul la dezvoltarea fotbalului feminin în Reșița. Acum suntem pregătiți de noul sezon, o să mai vină câteva foste jucătoare care cu siguranță că vor întări echipa. Sperăm că vom face o figură cât mai frumoasă și să promovăm încă din primul an în Liga 2.”, a spus antrenorul Dan Popescu.

ACS Sporting Banat: Bogdan, Blidariu, Dan, Onofraș, Călina, Brancu, Cernitu, Drăgoi, Balazs, Vasile și Burdan. Rezerve: Preoteasa, Ivan și Boldea.

Pentru fotbalistele cărășene urmează debutul în Liga 3 de fotbal feminin! Partida dintre Sporting Banat și Steagul Roșu Municipal Brașov va avea loc duminică, de la ora 10, pe terenul sintetic al stadionului „Mircea Chivu” din Reșița. Din Seria a III-a a Ligii 3 mai fac parte echipele ACS Kids Tâmpa 2015 Brașov, ACS Academia de Fotbal Florești, FC CFR 1907 Cluj și ACS Student Sport Alba Iulia.

JCS-Ștefan Moraru