Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Există anumite sectoare, aşa cum sunt silvicultura şi exploatarea forestieră, unde mediul de muncă neprielnic şi condiţiile dificile presupun un risc ridicat de accidentare, cu consecinţe grave, chiar mortale!

Asta ne spun cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraş-Severin, care constată faptul că, în ultimii patru ani, numărul şi aşa ridicat de accidente de muncă a crescut sensibil de mult de la un an la altul. Astfel, dacă în 2017, în judeţ au fost înregistrate 81 de accidente, dintre care 13 mortale, în 2018 au fost 85, dintre care 15 mortale. În 2019 s-a ajuns la 86 de accidente de muncă, 12 mortale, iar în primele nouă luni ale lui 2020 au fost înregistrate 62, dintre care 13 s-au lăsat cu decese.

La capitolul silvicultură şi exploatare forestieră, în judeţ, în 2017, s-au produs opt accidente (trei mortale), în 2018 – 5 (două mortale), în 2019 – şapte (patru mortale), iar în 2020 – patru (trei mortale).

Pornind de la aceste cifre, inspectorii cărăşeni de muncă au pus ochii pe cele două sectoare, fiind în vizor o campanie de controale pentru acest an, în special în primul şi ultimul trimestru. În acest cadru, cei de la ITM CS se vor asigura că legea este respectată în cele două domenii la capitolul securitate şi sănătate în muncă, mai ales în privinţa modului de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.

JCS-A.M.