Cel puţin asta spun oamenii, şi anume că, după ce formulează plângeri, vine câte o comisie la faţa locului, dispune câteva măsuri şi… cam atât. Deşi costurile pentru construcţia acestor locuinţe au fost suportate integral de stat, locatarii lor nu se află acolo neaparat din dorinţă, ci pentru că au fost evacuaţi din fostele lor case, imobile care, înainte de 1989, fuseseră naţionalizate de către regimul comunist.
„Procesele verbale de predare-primire le-am semnat în stradă, când am primit cheile, iar pe hârtie lucrurile arătau «foarte bine». Numai că, după ce am ajuns în casă şi timpul a trecut, ne-am dat seama de halul în care apartamentele au fost construite. Avem mucegai pe pereţii din toate încăperile, stau zilnic cu teama că îmi pică uşile, iar tencuiala de la balcon, ca şi balconul de altfel, s-au desprins deja. Fără să mai punem la socoteală alte defecţiuni pe care încercăm fiecare să le remediem singuri cum putem“, ne-a spus Eufrosina Dragomirescu.
La fel de nemulţumit de ceea ce a găsit în apartament este şi Marian D., care ne-a povestit şi motivul pentru care a ajuns într-o casă a statului după ce a locuit 31 de ani în chirie… tot la stat: „În 1969 am primit un apartament cu două camere de la primărie. Apoi, după ce s-au născut cei doi băiaţi ai mei, am solicitat, pentru că aşa se proceda pe atunci, unul mai mare. Am primit repartiţie în Micro III, am locuit acolo din 1975, iar în 1990 am vrut să îl cumpăr, numai că apăruse un moştenitor. Iar în 2001 am primit o somaţie de evacuare. Până în 2007 am plătit chirie, la privat de această dată, sumă care a crescut constant şi asta până ce am ajuns din nou să plătesc la stat chirie. Din păcate, condiţiile în care trăim acum sunt sub nivelul decenţei“.
Anca Preda