Controlorii de zbor ruşi îl sfătuiseră pe pilotul avionului preşedintelui polonez să nu încerce să aterizeze, informează NewsIn. Circa 100 de persoane au murit în urma prăbuşirii avionului preşedintelui polonez.
Ziarul polonez a scris că pilotul şi preşedintele au fost sfătuiţi să se întoarcă şi să se îndrepte spre Minsk, capitala Belarusului, pentru că aerodromul militar din Smolensk nu avea echipamentul de navigaţie necesar pentru a primi avioane în condiţii de ceaţă densă. Pilotul şi preşedintele au ignorat însă sfatul.
De asemenea, înainte de tragedia de sâmbătă, aeronava prezidenţială poloneză a a suferit, în ultimii doi ani de zile, o serie de defecţiuni tehnice majore. Astfel, pe 2 decembrie 2008, avionul lui Lech Kaczynski, un Tupolev-154, a avut un accident în Mongolia, iar preşedintele a fost nevoit să meargă până la Tokyo, în Japonia, cu un avion închiriat.
Pe 3 decembrie 2008, cabinetul polonez a luat decis să cumpere un nou avion guvernamental, iar premierul Donald Tusk a declarat că nu va plăti pentru o aeronavă luxoasă, ci pentru una sigură. Pe 5 decembrie 2008, avionul în care se afla Kaczynski a survolat Coreea de Sud în timpul unor turbulenţe puternice, iar după acest accident, preşedintele a remarcat faptul că “fiecare zbor presupune un anumit risc, dar datoriile de preşedinte presupun riscuri serioase în general şi de aceea preşedintele trebuie să muncească permanent”.
Pe 14 ianuarie 2009, din cauza unui strat subţire de gheaţă, avionul lui Kaczynski a decolat cu întârziere pentru întâlnirea cu preşedintele ucrainean din perioada respectivă, Viktor Iuşcenko. În septembrie 2009, preşedintele Kaczynski a fost nevoit să călătorească la New York cu o cursă comercială, în condiţiile în care atât aeronava care s-a prăbuşit sâmbătă, cât şi avionul prezindenţial de rezervă al Poloniei erau nefuncţionale.
În plus, comania aeriană rusă Aeroflot, care utilizează pe scară largă modelul Tupolev 154, şi-a anunţat, în ianuarie 2010, planurile legate de scoaterea din uz a acestui tip de aeronave, după aproape 40 de ani în care le-a folosit.
Tupolev 154 este un avion de fabricaţie sovietică, proiectat în anii ’60. Cu o viteză de croazieră de 954 de kilometri la oră, Tupolev 154 este unul dintre cele mai rapide avioane de linie din lume. Modelul are capacitatea de a decola si de a ateriza de pe piste nepavate, ceea ce îl face ideal pentru zone ca Siberia. Durată de viaţă a avionului este de 40.000 de ore, care se poate dubla, în urma unor îmbunătăţiri.
Sursa: Realitatea.net