Elevii clasei de contrabas, ai profesorului Eduard Ailenei, nu s-au întors acasă cu mâna goală. Gabriel Sepici, elev în clasa a XI-a, a obţinut locul I, după ce a concurat alături de alţi 90 de participanţi de la alte licee de muzică din ţară, iar Denis Dumitraş, elev în clasa a V-a, a acumulat un punctaj de 82 de puncte.
Deşi mezinul delegaţiei reşiţene nu a luat nici un premiu, profesorul său, Eduard Ailenei, a ţinut să precizeze că este mândru de rezultatul elevului său, mai cu seamă că acesta a început să cânte la contrabas doar de câteva luni.
Ocupantul poziţiei I, Gabriel Sepici, a participat şi la gala laureaţilor, clasându-se printre primii din cei 12 laureaţi. Participarea elevilor şi a profesorului Ailenei nu ar fi fost posibilă fără sprijinul unei societăţi comerciale din municipiu, care a suportat costurile deplasării la Sibiu.
Roxana Nafiru