Anul 2010 a început cu foarte multe incertitudini pentru SC Prescom Reşiţa SA, proaspăt ieşită din insolvenţă şi cu planuri mari pentru acest an. Din păcate, se pare că şefii de la Prescom nu s-au vorbit şi cu consilierii locali când au gândit tot felul de schimbări, probabil pertinente şi cu sens, iar consilierii locali, la rândul lor, nu au cerut şi părerea managerilor de la societatea de salubrizare şi transport în comun, când au pus şi ei de schimbări.
În ceea ce priveşte transportul în comun, anul 2010 trebuia să aducă grafice noi pentru traseele de autobuze, care erau socotite de şefii Prescom nerentabile şi pe care autobuzele ar fi urmat să circule mai rar. Iar, cum Primăria avea intenţii de autobuze noi, se stabilise deja şi un alt preţ pentru abonamente. Mai mare, că doar nimeni nu se gândeşte şi la cetăţean.
Numai că, ghinion: potrivit directorului adjunct Florin Glava, noile prevederi nu se pot aplica, până ce nu vor fi validate de către Consiliul Local, aşa că, deşi Prescom anunţase şi umpluse de afişe că „de la 1 ianuarie 2010 se va circula după noul grafic“ şi că „de la 1 ianuarie 2010 se va majora preţul abonamentelor“, şi astăzi, 7 ianuarie 2010 se circulă după graficul de anul trecut. La fel şi cu abonamentele. Iar cu achiziţia de autobuze noi, totul s-a blocat, deoarece două societăţi comerciale au contestat licitaţia. Aşa că, până la soluţionare, licitaţia pentru achiziţia de autobuze noi rămâne blocată.
O altă bâlbâială a fost făcută cu preţul la serviciile de salubrizare. După ce ne-am trambalat la haldina din Bocşa, pentru că cea din Reşiţa a trebuit închisă şi ne-am trezit fără soluţie de rezervă, preţul la salubrizare a crescut vertiginos, cu 75 de procente. Probabil sătui de reproşurile oamenilor, consilierii au încercat să „micşoreze“ majorarea cu 20%, adică de la 75 la „numai“ 55%. Deşi proiectul de hotărâre a fost votat de executivul local, el nu este aplicabil pentru că a fost dat doar un aviz de principiu.
Cristian Franţ
[email protected]