Caraş-Severin, Romania

În cadrul celei mai recente şedinţe, executivul a introdus impozitul suplimentar pe clădiri şi a majorat impozitul pe maşini, măsurile fiind introduse printr-o ordonanţă de urgenţă care modifică mai multe articole din Codul Fiscal.

Este vorba despre proprietarii care deţin mai multe clădiri, apartamente sau case. Aceştia vor plăti un impozit suplimentar pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie, după cum urmează: cu 65% mai mare pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire, respectiv cu 300% pentru a treia şi celelalte. Sumele respective vor constitui venit la bugetele locale. Totodată, a fost dublat impozitul pentru autoturismele cu capacitate cilindrică mai mare de 2.000 cm cubi.

În afara acestei ordonanţe, alte modificări ale Codului Fiscal prevăd ca, la stabilirea normelor de venit de către direcţiile generale teritoriale ale finanţelor publice, venitul net anual dintr-o activitate independentă să nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii normei de venit, înmulţit cu 12. Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a unei cote de cheltuieli deductibile egală cu 20% (cota veche era de 40%). În cazul venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, acesta se stabileşte prin deducerea din venitul brut a unei cote de cheltuieli deductibile egală cu 25% (faţă de 50% cât era până acum).

În plus, sunt incluse în veniturile salariale sub formă de avantaje tichetele cadou acordate începând cu drepturile aferente lunii iulie. Tot de acum, sunt incluse în veniturile salariale, fiind impozabile, şi tichetele de creşă sau cele de vacanţă. În aceeaşi categorie intră sumele reprezentând plăţile compensatorii acordate celor concediaţi colectiv, personalului civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, afectat de restructurare, precum şi personalului militar trecut în rezervă sau afectat de restructurări.

De asemenea, veniturile din dobânzi, obţinute de către persoanele fizice, se vor impozita cu 16%, cotă valabilă şi în cazul transferului titlurilor de valoare. Câştigurile din operaţiunile de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi alte operaţiuni de acest gen, se supun cotei de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. În schimb, veniturile din jocuri de noroc vor avea o altă cotă de impozitare, una de 25 de procente.

Antoniu Mocanu