Şase cluburi din Caraş-Severin şi-au trimis jucătorii la acţiunea de selecţie desfăşurată miercuri după-amiază la Stadionul Gloria. La trial au participat 29 de jucători cu vârsta sub 15 ani.
Proiectul iniţiat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Caraş-Severin prevede alcătuirea unei selecţionate de perspectivă, cu jucători sub 15 ani. Acţiunea demarată în această săptămână se află abia la început, după cum susţine managerul de proiect, Lucian Manole. „În ideea în care se va materializa selecţionata U 15 cu cofinanţare FRF şi Consiliul Judeţean şi cu speranţa că jucătorii născuţi în 1996 vor fi cuprinşi în proiect, noi vrem să fim pregătiţi înainte cu un an, pentru ca în momentul în care această selecţionată va demara acţiunile oficiale, să avem un lot constituit“.
Trei antrenori au fost nominalizaţi pentru alcătuirea şi conducerea echipelor, aceştia fiind Silviu Izvernar, Toma Peica şi Petre Panescu. Supervizori au fost membrii Comisiei Tehnice, alcătuite din profesorii Ioan Stan şi Andrade Bichescu. Jucătorii au fost împărţiţi în două echipe, care au disputat două reprize de câte 35 de minute.
După o analiză atentă, a fost stabilit un lot lărgit de 23 de jucători, urmând ca pentru primul meci de verificare, programat în 20 aprilie, la Timişoara, antrenorii să se decidă asupra unui lot de 18 jucători. Selecţia este însă continuă la această categorie de vârstă.