Societăţile economice ar putea răsufla uşurate pentru că zilele acestea s-a decis ca sistemul de plăţi anticipate în contul impozitului pe profit să nu se mai aplice. Şi totuşi, este vorba de o scutire doar pentru unii, şi de o bombă cu efect întârziat…
Mai exact, prin OUG nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal, Executivul a decis să amâne, până în anul 2012, aplicarea sistemului de plăţi anticipate în contul impozitului pe profit.
Astfel, contribuabilii au obligaţia de a declara şi plăti trimestrial impozitul pe profit până în data de 25 a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la impozitul minim din Codul Fiscal, după cum ne-a informat Zlatia Cocar, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin.
Totuşi, există şi o excepţie: societăţilor comerciale bancare, pentru care sistemul plăţilor anticipate este aplicabil în continuare! Pentru restul, potopul va veni abia în 2012…
Antoniu Mocanu