Caraş-Severin, Romania

După lungi aşteptări, Programul ISPA a început, în cele din urmă, în cursul zilei de luni. Prima „săpată“ de ISPA a fost str. Scoruşului din cartierul Lend al municipiului. Concomitent se vor mai efectua lucrări pe străzile Primăverii, Cireşului, Rozelor, Călugăreni, Războieni, Târnovei, Colonia Scânteii, Zorilor, Vişinului. Timp de 12 săptămâni vor fi înlocuite ţevile şi conductele vechi.

„Graficul este de trei luni. Lucrările se vor desfăşura atât anul acesta, cât şi în 2009 când vor fi finalizate. Mai trebuie menţionat faptul că în perioada 15 decembrie-15 ianuarie lucrările vor fi întrerupte pentru a nu crea disconfort“. Deoarece, după cum era de aşteptat, asemenea lucrări nu se pot face fără a crea unele „neplăceri“. Conform lui Ion Suru, reprezentantul AquaCaraş: „Locuitorii vor fi afectaţi îndeosebi în ceea ce priveşte accesul către locuinţe. Însă, constructorul a promis că va crea căi de acces. De asemenea, pe străzile principale s-ar putea ca circulaţia să fie oprită pe o bandă. Furnizarea apei potabile va fi întreruptă doar când reţeaua veche va fi racordată la cea nouă“.

Ce părere au locuitorii din zonă? „E foarte bine că înlocuiesc conductele. Apă am avut cu toţii, dar de proastă calitate, iar canalizare a fost doar la unele case. Mă bucur că se fac aceste lucrări“, ne-a povestit Mihai Croitoru. De aceeaşi părere este şi Ionuţ Stan: „Era nevoie de lucrări, altfel nu se mai putea. Apa era mai tot timpul colorată şi nu se putea bea întotdeauna“.

Doina Rolea

[email protected]