Caraş-Severin, Romania

Cu toate acestea, C.S.M. Reşiţa va fi reprezentat de 11 luptători. Astfel, senioarele Diana Mudrag şi Roxana Năstruşnicu se vor prezenta la Poiana Braşov, până cel târziu sâmbătă, 9 ianuarie a.c., în timp ce Valentin Popescu va trebui să ajungă la Sinaia vineri, 8 ianuarie a.c. Iar junioarele Nicoleta Ciuhurezu, Olivia Neagu şi Alina Vuc sunt aşteptate la Sf. Gheorghe, tot la sfârşitul acestei săptămâni.

În fine, alţi cinci elevi ai antrenorului Adrian Dacica se vor pregăti în Centrul Olimpic de lupte libere juniori, de la Reşiţa

Aşadar, din Lotul Olimpic de lupte juniori a cărei activitate se va relua luni, 11 ianuarie a.c., la Complexul Sportiv „Francisc Vaştag“ din cartierul reşiţean Lunca Bârzavei, vor face parte şi Mihai Turculeanu, Franţ Andrei, Sebastian Uţă, Adam Babaioana şi Gheorghe Enea. Iniţial, primii doi au fost nominalizaţi pentru lotul de seniori.

Dar, din motive financiare aceştia au rămas, deocamdată, în centrul de la Reşiţa. În concluzie, rezultatele excepţionale obţinute de Secţia de Lupte a Clubului Sportiv Municipal, prin majoritatea sportivilor săi, au fost apreciate ca atare de forurile naţionale, federaţia de specialitate şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

„Bronz“ european
Practic, s-au cucerit 27 de medalii, dintre care 15 de aur şi 12 de bronz. La care se adaugă „bronzul“ lui Gheorghe Enea şi locul al V-lea, ocupat de Nicoleta Ciuhurezu, la „europenele“ de cadeţi.

„Este o mare realizare pentru noi faptul că avem 11 sportivi la loturile naţionale de juniori şi seniori, ne-a precizat antrenorul Adrian Dacica. Şi nu cred că mai există o altă ramură sportivă în judeţ cu atâţia sportivi. Eu sunt bucuros că, în câţiva ani de zile, când am venit acasă, am reuşit să aduc luptele acolo unde le este locul. În tradiţia oraşului. Şi, mă bucur pentru sportivii noştri, care reprezintă Reşiţa şi judeţul Caraş-Severin la competiţiile interne şi mai ales internaţionale“.