Caraş-Severin, Romania

Pentru a motiva cadrele didactice din mediul rural, de la 1 ianuarie, indemnizaţia profesorilor se diferenţiază cu maximum 20%, în funcţie de zonele geografice şi localităţi. Altă schimbare în acest domeniu va apărea după 1 septembrie a.c., când se vor desfiinţa peste 15.000 de posturi iar numărul materiilor de studiu va fi redus la jumătate.

Astfel, vor fi cel mult 20 de ore pe săptămână pentru clasele I-IV şi 30 de ore pentru cei din clasele V-VIII. Şi liceenii vor avea parte de schimbări. În acest an, absolvenţii vor susţine Bacalaureatul, la trei probe scrise, după ce le vor fi evaluate competenţele de comunicare, IT şi de limbi străine.

Lavinia Predescu