Poluarea fonetică, vizuală şi psihică, urbanizarea, ingineria genetică şi agricultura ecologică, toate aceste noţiuni par rupte din cărţi de specialitate. Pentru elevii claselor a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8 din municipiu au fost teme de dezbatere în cadrul întâlnirii organizate în sala multimedia a instituţiei.
De vorbă cu specialiştii
Urbanizarea şi efectele ei, sursele şi tipurile de poluare au fost puse pe tapet, la propriu. Sub atentele priviri ale reprezentantelor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, elevii au prezentat materiale însoţite de imagini dar şi de păreri personale.
„Prin această activitate am dorit să tragem un semnal de alarmă. Noi elevii am avut mână liberă în a ne spune părerile vizavi de poluare şi de urbanizare. Pe mine personal mă afectează poluarea şi nu numai“, ne-a spus eleva Andreea Laţcu.
Pentru că elevii şcolii au la dispoziţie „Eco delta Club“, în cadrul căruia fac diferite acţiuni pentru mediul înconjurător, evenimentul a fost dedicat şi împlinirii unui an de la înfiinţare.
Alexandra Mănescu
