Caraş-Severin, Romania

Universitatea „Eftimie Murgu“ din Reşiţa a găzduit, timp de trei zile, şedinţa ordinară a Consiliului Director al Uniunii Naţionale a studenţilor din România. În încheierea evenimentului, duminică, stafful UNSR a organizat o conferinţă de presă pentru a prezenta un scurt bilanţ al problemelor dezbătute în cadrul întâlnirilor, la care au participat 16 membri ai organizaţiei, de la universităţi din Reşiţa, Oradea, Petroşani, Bucureşti, Timişoara şi Craiova.

„Am evaluat posibilitatea introducerii unui chestionar în toată ţara pentru implicarea studenţilor în activităţile de voluntariat, spune Gabriel Petrea, preşedintele UNSR, student la Universitatea Politehnica Bucureşti. În afară de identificarea problemelor studenţilor şi de găsire a unor soluţii, rolul acestuia este de a promova voluntariatul şi de a identifica acel lucru care-i mobilizează pe tineri“.

Şi în acest sens, preşedintele UNSR a dat un exemplu anterior anului ’89, când tinerii erau mobilizaţi să doneze sânge prin motivarea absenţelor.

Antoniu Mocanu

[email protected]