Nebunie greu de descris sâmbătă noapte la ieşirea din Arad spre Nădlac. Noaptea cumpărăturilor de la centrul comercial Armonia a paralizat circulaţia din Vlaicu, sensul giratoriu din vecinătatea mall-ului fiind blocat încă de la ora 20,00, deşi reducerile începeau doar de la ora 22.00.
O oră mai târziu, coada de maşini care se îndreptau spre centrul comercial ajungea până dincolo de RAR. Ulterior a fost aproape imposibil să mai ajungi în zonă. Captivi în trafic şi în imposibilitatea de a mai găsi un loc de parcare, deşi în zonă sunt cu miile, arădenii au parcat pe unde au apucat: în piaţa de maşini, pe drumul naţional, ba chiar în sensurile giratorii de la ieşirea spre Nădlac!
Nici poliţiştii rutieri, care încercau să descongestioneze traficul în zonă, nu au făcut faţă.
La un moment dat s-a luat decizia ca toţi cei care se îndreaptă spre mall să fie întorşi din drum. Oamenii au fost sfătuiţi să nu o ia spre mall, căci vor face o oră (iar termenul dat s-a dovedit optimist).
La Fortuna, toate maşinile erau deviate pe strada Poetului sau pe şoseaua de centură, acolo unde se loveau de alt blocaj. Zeci de mii de arădeni au ajuns, totuşi, la mall şi au început furibunzi să facă cumpărături la preţuri fără concurenţă. Cel mai aglomerat loc, din cauza ofertei de nerefuzat, a fost hipermarketul, dar nici magazinele de haine nu au fost ocolite de cumpărători.
Prima noapte a cumpărăturilor organizată la Arad a adus la mall şi localnici din comunele învecinate municipiului, din Pecica, Vladimirescu sau Zădăreni.
I.C., A.B.
