Caraş-Severin, Romania

Autovehiculul dotat cu staţie de amplificare şi difuzoare, prin care sunt transmise mesajele electorale, reprezintă o veritabilă sursă de poluare fonică.

Aşa reiese dintr-o adresă trimisă de reprezentanţii municipalităţii către Organizaţia Municipală Caransebeş a PD-L în care se menţionează că, în perioada campaniei electorale, mijloacele audio pot fi folosite pentru transmiterea mesajelor numai între orele 10.00 şi 12.00, la volum redus.

În adresă se mai precizează că au existat reclamaţii venite din partea cetăţenilor, care au fost deranjaţi de zgomot.