Caraş-Severin, Romania

Ionuţ Chirilă a apărut, aşa cum anticipam, astăzi, în faţa jurnaliştilor, însă iritat şi nervos. Din mai multe motive, în principal din cauza ultimelor dezvăluiri, legate de amanetarea unor jucători.

Nu abdică de la principii

De la bun început, Chirilă a spus că a venit la UTA cu inima deschisă, pentru a prelua o legendă a fotbalului românesc şi a face o bucurie fanilor, care vin la stadion, aplaudă ori înjură, dar asistă – încă – la spectacolul fotbalistic.

„Dacă renunţam după ce am refuzat ca UTA să devină satelitul cuiva, echipa nu mai exista. Am rămas atunci singur, dar nu am abdicat de la principii. Proiectul meu nu avea viabilitate, dar m-am zbătut să fac ceva. Lumea vroia promovarea imediată, aşa că pe asta am marşat. Eu vroiam să fac o echipă din tineri, cu mulţi arădeni în lot, dar se dorea altceva la Arad. Revenirea, cu orice preţ, în prima divizie. De aceea nu am lăsat UTA să devină satelit” – a spus Chirilă.

„Am adus 500.000 de euro”

Chirilă s-a dezlănţuit, după vreo zece minute. „Împreună cu câţiva prieteni luptăm pentru UTA. Am adus 500.000 de euro în patru luni. 55.000 dintre aceştia sunt banii mei personali, cu care am achitat primele de joc, atâtea câte au fost. Şi nu eram obligat să o fac. Eu nu sunt investitor, vorbiţi cu domnul Bara despre acest subiect. Aceşti bani, mai mult ca sigur, nu-i vom recupera niciodată de la UTA. Sunt un om foarte puternic, nu mă clintesc la prima adiere de vânt, dar acum s-ar putea să-mi dispară entuziasmul şi mă gândesc foarte serios să părăsesc UTA. Nu de alta, dar văd cum sunt tratat şi eu şi echipa. Am ajuns să fim înjuraţi ca la uşa cortului, cum s-a întâmplat la Mioveni, în condiţiile în care facem performanţă” – a mai declarat Chirilă.

Front împotriva lui Chirilă

Managerul – antrenor a spus că nici nu se pune problema ca jucătorii să fie amanetaţi, considerând că s-a făcut front comun împotriva sa, iar cei care au lansat zvonul vor plăti, vor trebui să demonstreze ce au spus ori au scris.

„Întrebaţi Steaua dacă are vreo dezlegare a vreunui jucător de la UTA. Întrebaţi jucătorii, căci ei trebuie să semneze acele acte, pentru ca apoi să fie înregistrate la FRF. Dacă erau daţi la Dinamo, Simao îşi mai căuta dreptatea la FIFA, iar Ibeh, la FRF? Dacă Steaua îmi dă 250.000 de euro pe Melinte şi un procent dintr-un eventual transfer, eu mă duc în dinţi cu jucătorul, până la Bucureşti” – a răbufnit Chirilă. Vom reveni!

L.S.