„Nu uita că eşti român“, „Treceţi batalioane“, aşa răsuna sala „Muzeului Banatului“ joi, 27 noiembrie a.c. Elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 8 Reşiţa au dat startul manifestărilor premergătoare zilei de 1 Decembrie cum au ştiut ei mai bine prin cântec, dansuri şi poezie.
Spectacol ca la carte
„Sunt 90 de ani de când cele trei principate s-au unit. Este o zi importantă pentru români, de aceea am dorit ca astăzi să marcăm cea mai importantă pagină de istorie a României“, spunea o elevă. Chiar dacă în spatele „cortinei“ au stat cadrele didactice care le-au insuflat elevilor spiritul Marii Uniri, cei mici au reuşit să transforme cea mai importantă pagină de istorie într-un spectacol pe înţelesul tuturor.
Au început prin a da glas celor mai semnificative citate ale oamenilor de seamă din perioada unirii. Folclorul reînvie de fiecare dată tocmai pentru păstrarea tradiţiilor, motiv pentru care de la această manifestare nu puteau lipsi dansurile populare în care cei mici au excelat.
Alexandra Mănescu
