Caraş-Severin, Romania

Pentru că nici un om de afaceri nu va investi într-o zonă în care este foarte mare numărul persoanelor aflate în afara perioadei legale de muncă, perioadă cuprinsă între 15 şi 64 de ani.

Potrivit datelor statistice, municipiul Caransebeş avea, în anul 2006, o populaţie de 28.980 de locuitori. Dintre aceştia, populaţia activă avea o pondere de 40,7%. Diferenţa de 59,3 procente o constituie populaţia inactivă, şi anume copiii preşcolari, elevii, studenţii, pensionarii, persoanele casnice şi cele întreţinute de alte persoane, de stat ori de organisme private. Altfel spus, din cinci caransebeşeni, doar doi desfăşoară o activitate care să le asigure existenţa, iar trei sunt, din diferite motive, inactivi.

Scăderea numărului de cetăţeni activi se explică atât prin migraţia forţei de muncă în străinătate, cât şi prin numărul tot mai mare de cetăţeni care aleg să se întoarcă la sat. Lipsa mijloacelor materiale care să le permită să plătească cheltuielile de întreţinere face ca paşii multora să se îndrepte spre mediul rural. Nici perspectivele de viitor nu sunt prea optimiste. În anul 2006, sporul natural al municipiului, adică diferenţa dintre numărul de copii născuţi vii şi cel al copiilor decedaţi la naştere sau născuţi morţi, este de -38 la o mie de locuitori.

În ceea ce priveşte persoanele apte de muncă din punct de vedere medical şi legal, dar care nu au o ocupaţie, statisticile arată că, din totalul populaţiei, în evidenţa Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) se află înscrişi o mie de şomeri. Dintre aceştia, 282 beneficiază de îndemnizaţie, 218 sunt înscrişi în evidenţe, dar nu primesc ajutor material din partea statului, iar ceilalţi se află în căutarea unui loc de muncă. Totuşi, conform cifrelor oficiale, situaţia nu este alarmantă.

Numai că nu întotdeauna statisticile reflectă realitatea. Numărul celor fără loc de muncă poate fi mai mare pentru că nu toţi cei aflaţi în această situaţie sunt înscrişi într-o bază de date.

Iulius Pîrvu

[email protected]