CARAȘ-SEVERIN – Tronsonul Caransebeș-Lugoj rămâne cel mai puțin avansat dintre cele patru segmente aflate în modernizare! Ne referim, desigur, la viteza de execuție a lucrărilor pe cele patru loturi ale magistralei și nu la cea cunoscută de deplasare a trenurilor, care va putea însă permite circulația cu viteze de 120-160 km/h doar după finalizarea lucrărilor, estimată pentru trimestrul IV al anului 2028!
Potrivit celor mai recente date comunicate de CFR Infrastructură, progresul este inegal de la un tronson la altul. În timp ce Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est a ajuns la 84,93% stadiu fizic, Lotul 1 Caransebeș-Lugoj se află la doar 15,07%. Raportat la datele publicate de CFR SA în documentul de monitorizare aferent lunilor august-septembrie 2026, Lotul 1 Caransebeș-Lugoj a avansat de la 14,85% la 15,07%, ceea ce înseamnă o creștere de numai 0,22 puncte procentuale (pp). În aceeași perioadă, Lotul 2 Lugoj-Timișoara Est a crescut de la 83,80% la 84,93% (+1,13 pp), Lotul 3 Timișoara Est-Ronaț de la 27,31% la 28,01% (+0,70 pp), iar Lotul 4 Ronaț-Arad de la 35,69% la 36,63% (+0,94 pp).
În concluzie, coridorul feroviar Caransebeș-Timișoara-Arad a ajuns la aproximativ 47% stadiu fizic de execuție, calculat în funcție de lungimea fiecărui lot. Comparativ cu raportarea precedentă, progresul mediu este de circa 0,85 pp, ceea ce indică un ritm de avans moderat al lucrărilor, cu diferențe semnificative între șantiere.
În prezent, pe Lotul 1 Caransebeș-Lugoj „se execută lucrări la terasamente, podețe și consolidări, se montează șine, traverse și aparate de cale în Caransebeș Triaj și se intervine la instalațiile de electrificare și semnalizare“, iar, „în paralel, continuă cercetările arheologice pe amplasamentele identificate de-a lungul traseului“, informează CFR Infrastructură.
Contractul, în valoare de 1,34 miliarde de lei (fără TVA) a fost semnat în decembrie 2023 cu asocierea RailWorks, formată din Alstom Transport SA (lider) și Arcada Company SA. Serviciile de supervizare a construcției sunt asigurate de compania TPF Inginerie.
Proiectul prevede dublarea liniei CF pe o lungime de 31,69 km (din totalul celor 39,56 km ai Lotului 1) și lucrări civile în 4 din cele 6 stații de pe traseu (cea mai importantă fiind stația CF Caransebeș, care va avea inclusiv o clădire de mentenanță și pasarelă edilitară), două halte de călători, lucrări de modernizare a lucrărilor de artă (12 poduri și 49 de podețe), construirea unui pasaj superior la intrarea în Lugoj (DJ 584), montarea de sisteme automate de semnalizare la 12 treceri la nivel cu calea ferată, lucrări specifice de exploatare feroviară, dar și lucrări de semnalizare prin implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu.
JCS-Walter Fleck
