CARAȘ-SEVERIN- Nu mai puțin de 14 unități de învățământ nu se mai regăsesc, din toamnă, în rețeaua școlară a județului!
Pentru anul școlar 2026–2027, rețeaua școlară a județului cuprinde 115 unități de învățământ cu personalitate juridică, dintre care 47 în mediul urban și 68 în mediul rural, precum și 269 de structuri arondate, dintre care 77 în mediul urban. „Rețeaua cuprinde unități de învățământ pentru nivelurile antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, liceal și postliceal, precum și unități de învățământ special și unități extrașcolare (Palatul Copiilor, Centrul Județean de Excelență, Cluburile Copiilor și Cluburile Sportive Școlare). Din păcate vom începe anul școlar cu minus 14 unități de învățământ.“, a precizat, în ședința de Colegiu Prefectural, inspectorul școlar Ion Moatăr. Aceste sunt grădinițele cu program normal nr. 5, „Pinocchio“ și „Nu mă uita“ din Reșița, nr. 1 Bocșa, Secu, Slatina Nera și Ilova, precum și școlile primare din Slatina Nera, Sat Bătrân, Ciudanovița Sat, Prisaca, Bucoșnița, Ilova și Ersig. Acestora urmează să li se alăture, după primirea aprobării Ministerului Educației și Cercetării, școala primară din Lăpușnicu Mare, la care au mai rămas 2 elevi din 12.
Pe de altă parte, din toamnă, în 18 unități de învățământ există situații în care elevii, toți sau doar o parte, nu vor începe cursurile la sediu, ci în alte locații. În situația de a fi relocați din cauza spațiului impropriu sunt elevii grădinițelor din Vărădia și Lupac, în timp ce în în cazul elevilor grădinițelor din Zănogi, Cârnecea, Secășeni, Nermed, Carașova, Feneș și Jupa, ai școlilor primare din Petnic, Zănogi, Lăpușnicel, Cârnecea, Secășeni și Feneș, ai Liceului Teoretic „Tata Oancea“ Bocșa, Liceului de Arte „Sabin Păuța“ și CN „Mircea Eliade“ (Corp C) din Reșița, motivul îl reprezintă lucrările de reabilitare parțială sau totală aflate în execuție. Încă în acest an urmează a fi încheiate lucrările la unitățile de învățământ din Armeniș, Carașova, Ticvaniu Mare și Cornereva (2026), toate celelalte având ca termene de finalizare la sfârșitul anului 2027 și începutul anului 2028.
„În ceea ce privește manualele școlare, conform legislației în vigoare, unele noi se tipăresc în integralitatea lor doar pentru clasa I. Acestea au fost recepționate și distribuite. În acest moment toate unitățile de învățământ au manualele pregătite pentru prima zi de școală.“, a subliniat Ion Moatăr. Pentru celelalte niveluri de învățământ, situația manualelor școlare va fi actualizată în funcție de recepția și distribuirea acestora către unitățile de învățământ.
JCS-Walter Fleck
