ORAVIȚA – E vorba despre lucrările ce se impun, la Oravița, pentru repararea unei porțiuni de drum, afectată de prăbușirea unui zid de sprijin!
Compania națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a inițiat achiziția intitulată „Consolidare corp drum DN 57B km 4+950” (Servicii de proiectare faza DTAC, PT, Asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări), proiect estimat ca valoare între 3.065.935,95 și 3.553.771,15 lei. Ca timp de realizare a obiectivului, se apreciază că vor fi suficiente 5 luni, din care 2 luni proiectarea și 3 luni lucrările propriu-zise. Ca repere temporale nu pot fi menționate, deocamdată, decât cele prevăzute în procedură: 7 septembrie, termenul limită de depunere a ofertelor și 5 octombrie, termenul fixat pentru finalizarea evaluărilor. Cerința, potrivit Caietului de sarcini, o reprezintă consolidarea taluzului de rambleu și refacerea părții carosabile, implementarea proiectului presupunând „realizarea de lucrări de consolidare, lucrări de drum, lucrări de drenare ape subterane și lucrări adiacente drumului pe zona cuprinsă între km 4+950 – km 5+005“.

Amplasamentul obiectivului se află pe DN 57B, în intravilanul Oraviței, pe direcția de mers către Anina, acesta prezentându-se drept o alunecare cauzată de prăbușirea zidului lateral de protecție a rambleului. Pentru consolidare se va recurge la un sistem de „soil nailing“ (tije forate și beton torcret) pe o lungime de 55 m și realizarea unui zid de beton armat cu lungimea de 15 m, cu grosimea blocului de fundare de 3 m, înălțimea de 4,5 m și lățimea coronamentului de 0,9 m. Totodată, urmează a fi consolidat și zidul de sprijin existent, pe două segmente de 25 m, prin execuția unei cămășuiri din beton armat cu grosimi de 0,75 – 0,9 m, iar la final se va reamenaja structura rutieră pe întreaga lungime de 55 m avută în vedere.
Pe parcursul lucrărilor, traficul pe DN 57B ar urma să fie redirecționat pe o singură bandă cu lățimea de 4 m, pe partea stângă a drumului.
JCS-Walter Fleck
