Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar și cu social-democrații în frunte, reprezentantul liberalilor rămâne membru în Comitetul Director al Salvamont, propus chiar de PSD! E nimeni altul decât Viorel Bașag, unul dintre liberalii convertiți ai social-democraților!

Și dacă în mandatul trecut administrația județeană părea un sat fără câini, unde toți luau cuvântul deodată, iar hărmălaia devenea interminabilă, întinzându-se ore în șir, de data asta circul a fost scurt. Bine, nici n-a apucat să fie circ.

N-o fi funcționat alianța națională, care s-a frânt între timp, dar la nivel local, bărcile politice ale județului curg mereu în aceeași lină direcție. Asistăm la unanimități peste unanimități și voturi și păreri în care nimeni nu mai e în dezacord cu nimeni. Cea mai recentă întâlnire a avut, parcă, pe ordinea de zi ceva neobișnuit: pauzele. Aleșii județului s-au consultat, în secret, în afara ședinței, pentru orice. Inclusiv pentru desemnarea reprezentanților județului în Colegiul Director al Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Caraș-Severin.

Nici liberalii, nici cei de la AUR, n-au avut de făcut nicio propunere. Deși liberalii ar fi putut foarte bine să-l propună pe colegul lor Doru Coșei, fost salvator montan. Probabil un semnal că defuncta alianță încă funcționează la nivel județean. Așa se face că social-democrații l-au propus tot pe Viorel Bașag (PSD), care a fost, este și va rămâne în aceeași calitate la Salvamont.

De menționat este că liberalul Andrei Apostol a fost singurul care a avut o zvâcnire, dar care s-a stins repede. După ce a vârât bâtul prin gard întrebând ce abilități îl recomandă pe Viorel Bașag la Salvamont, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, l-a lămurit repede, răspunzându-i scurt: „Aceleași pe care le-a avut și în mandatul trecut!“ Adică pe vremea când era liberal și a ajuns inclusiv în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean, recomandat probabil de aceleași abilități. Acolo însă, după ce s-au încăpățânat să-l numească – făcându-le în ciudă social-democraților cărora li s-ar fi cuvenit locul, potrivit algoritmului de reprezentare –, liberalii n-au mai știut cum să-l dea jos, odată ce acesta a trecut la PSD.

Viorel Bașag a absentat însă de la ședință, așa că foștii lui colegi liberali concluzionau că nici nu și-a dat seama că era să nu mai fie la Salvamont sau că a fost votat încă o dată să rămână. Și oricum nu se va putea bucura de mica dispută legată de numele său, pentru că aleșii județului atâta au asudat în pauze, încât înregistrarea oficială a uitat să repornească în timpul schimbului de replici.

Concluzionând, liberalii n-au fost o forță nici când au deținut o majoritate confortabilă la județ. Darmite acum, când își îngână luntriile pe aceeași undă cu AUR – cu care puteu fi majoritari – în marile ape ale PSD.

JCS-Antoniu Mocanu

Adaugă comentariu