CARAȘ-SEVERIN – Condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea unei fete, cazul lui Iancu Măran privind reexaminarea sentinței, cerere făcută de persoane necunoscute, s-a judecat joi la Tribunalul Caraș-Severin!
„Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinţei penale nr.54/13.05.2013, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr.2205/115/2013, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3913/09.12.2013, pronunţată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere formulată de persoane necunoscute în numele condamnatului MĂRAN IANCU. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.”, se precizează în sentința de pe portalul instanțelor de judecată.
Măran se află de mai bine de 13 ani în detenție pe viață, după ce în 2012 a ucis o fată de 14 ani din Oravița și a rănit-o pe sora acesteia. A fost condamnat inițial la 25 de ani de închisoare, însă Curtea de Apel Timișoara a schimbat ulterior sentința în închisoare pe viață, sentință menținută și la Înalta Curte.
Măran fusese cercetat și reținut și în 2002 pentru un alt omor, victimă fiind o fetiță de 11 ani, însă Înalta Curte l-a eliberat atunci pentru niște vicii de procedură, deși acesta își recunoscuse inițial fapta, după care a susținut că a fost obligat de anchetatori. Este considerat de specialiștii criminaliști „un personaj deștept, cu un psihic foarte puternic, capabil să țină ascuns adevărul și să inducă în eroare”.
Cererea de revizuire a sentinței pe viață va ajunge, cel mai probabil, din nou la Curtea de Apel Timișoara.
JCS-L.A.

1 Comentariu
Măran e un criminal care nu-și acceptă pedeapsa și caută să o șifoneze pe orice cale. Cererile astea de revizuire sunt doar încercări de manipulare. Pe viață e exact ce merită – una mai puțin în stradă, una mai mult în celulă. Punct.